”La anul o mie șase sute patruzeci si nouă (1649) de la Hristos, s-au făcut întrebări și răspunsuri pentru ce în Biserica Ortodoxă Răsăriteană se cântă Tereremuri și a răspuns Ieromonahul Gherasim Vlahul și Criteanul zicând: “da, cu adevărat cântăm în Biserica Ortodoxă Răsăriteană Tereremuri si voi răspunde pe cât pot eu să socotesc după neputința vârstei mele și a practicii, am tâlcuit, după cum se vede mai jos, lăsând la alții ca mai mare și mai bogat și mai desăvârșit să dea răspunsul”.
Iar tâlcuirea și adeverirea au fost astfel:
Oarecarele Ieron din Venetiani, cu numele Iacov, cu pronumele Varvaros a întrebat pe Întâiul Cântăreț Dimitrie Tamia, pentru ce pricină cântă Tererem în Biserica Ortodoxă Răsăriteană, pentru care a răspuns Ieromonahul Gherasim Vlahul și Criteanul, fiind rugat pentru aceasta de mai sus numitul Dimitrie Tamia. Tâlcuirea minunată a Tereremului și cu dovezi de la feluriți Dascăli, căci bine și cu pricină binecuvântată, se cântă de ortodocși în Sfânta lui Dumnezeu Catolicească și Apostolească Biserică; și ia aminte bine.
Trebuie să știm că Tereremul, care în sfințitele cântări se cântă, nu este așa simplu și cum s-ar întâmpla, după cum oarecare fără de minte bârfesc, ci este cu temei și cu bună socoteală după cum vom dovedi și asculta.
Fiindcă Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât aicea în lume, nedespărțindu-se de ceruri și fiindcă a unit cele cerești cu cele pământești și fiindcă s-au făcut o turmă îngerii și oamenii, trebuie cu adevărat să se facă și un viers, de la îngeri și de la oameni, adică după cum se face în cer, astfel si pe pământ, cu armonie să se aducă cântări și laude lui Dumnezeu, pentru că îngerii în cer cu netăcute guri și cu de-a pururea doxologii, pe Cel în Treime Doxologesc. Iar noi oamenii fiindcă avem dorință sufletească și ne tragem de la dumnezeiasca dragoste, ne nevoim ca să urmăm îngereștilor cântări ce neîncetat se fac, dar neputând întocmai fiindcă ne opresc greutatea acestui material și pământesc trup, și alta, pentru că nu s-a dat omului să cânte acele dumnezeiești și neîncetate cântări pe care firea cea nematerialnică a fericiților îngeri în toate zilele cântă Dumnezeului tuturor, pentru că noi avem materialnică limbă și materialnice buze, și nu putem să le pronunțăm ca aceia, ci numai cât a voit Dumnezeu să ne dăruiască ca să încăpem, deci mai înainte de iconomia Întrupării, precum și după Întrupare și mai înainte de Întrupare viersul este acela pe care l-a auzit Isaia cel cu mare glas, pe care-l cantau Heruvimii cu glas evreiesc zicând: cados, cados, cados adică Sfânt, Sfânt, Sfânt și iarăși la iconomia Întrupării am auzit de la fericiții îngeri aceasta: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu care glasuri se zic cu ton, adică se pronunță cu deslușire numele acesta adica Sfânt și acesta Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu pentru aceasta și noi în toate zilele cântăm cu glas lămurit lui Dumnezeu. Dar Teriremul acesta cu așa glas, nelămurit, de unde și noi l-am luat de la dumnezeieștii prooroci, care zic că au audiat glasuri în cer, ca un glas de ape multe, și aceasta este adevărată pentru că după cum glasul și sunetul apei este sunet și nu cuvânt, și îngerii astfel cântă cu nespuse glasuri după cum zice și cel ce s-a suit până la al treilea cer Pavel Apostolul, graiuri nespuse, adică viers și armonie fără cuvinte, și aceasta după cum teologhicește se înțelege Tereremul, nu înseamnă alta nimic fără numai neînțelegerea Dumnezeirii. Pentru că precum nu poți să înțelegi cuvânt din Tererem, nici Dumnezeirea nu o poți înțelege. Dar ce înțelegi? După cum și de la Dumnezeire, și de la tererem înțelegi pronia și atotputernicia și celelalte isprăvi ale neînțelesei și fericitei Dumnezeiri. Încă se zice și glas de bucurie, după David, adică după cum omul auzind se bucură, de asemeni înțelegând cu nespuse cuvinte pe Dumnezeu se bucură. Și pe cât nu Îl poți pricepe, pe atâta însetezi de Dânsul, și pe cât nu Îl poți pricepe, pe atâta mai mult Îl dorești. Așa și Tereremul: cât ți se pare că nu însemnează nimic pe atâta este dorit a se cânta, pe cât mai mult se cântă muzica cea bine întocmită și îngerilor următoare, pe atâta veselește inimile. Glasul acesta de neînțeles îl însemna de Dumnezeu înțelepțitul David când zicea sunetul celor ce prăznuiesc, nu a zis cuvântul sau graiul, ci numai sunet singur și viers pentru că din câte au auzit proorocii n-au înțeles alta numai decât aceasta: Aliluia! Pentru aceasta și Biserica voind ca să nu se lipsească de graiurile cele ce se pronunță și de cele ce nu se pronuntă, cântă îndoit, și cuvinte cu grai și glasuri neînțelese, adica cu Tereremul arată Dumnezeirea cea nespusă.
Altă tâlcuire, și ia aminte!
Niciun lucru Biserica cea Catolicească și Apostolească a lui Hristos din început nu a făcut în zadar, ci toate cu temei și cu înțelegere și cu predaniile celor de demult părinți și dascăli, și nici o shimă sau cuvânt este care să nu însemne ceva, lucru înțeles, istorie, minune și taină a Dumnezeului a toate. Dar cei mai mulți astăzi urăsc învățătura și cinstesc necunoștința ca cunoștință și răutatea mai mult decât fapta bună, și înaintează cei vicleni iar vrajitorii procopsesc spre rău înșelând și înșelându-se, pentru a acoperi goliciunea nebuniilor, îndrăznesc să zică că teriremul a cereștii armonioasei musichii este lucru necuviincios, neștiind nici pricina nici dovezile. Iar cât pentru ca să cunoască cum că Teriremul acesta este un viers închipuitor și înseamnă multe și felurite lucruri, pot după tâlcuire și adeverire să cunoască că nu este așa simplu și la întâmplare ci cu sfârșit și cu înțeles.
Și întâi, glasul acesta nedeslușit însemnează pe Sfânta și Cea de o ființă și nedespărțită Treime, al doilea, iconomia Întrupării, al treilea, Viața însuflețită, pe om și Sfânta Înviere a lui Hristos și a noastră a oamenilor, al patrulea, întoarcerea adică stricarea musiceștilor organe cu care cântau Elinii cei nebuni și necredincioși, al cincilea, datoria firească pe care trebuie să o facem către Dumnezeu.
Întâi cum însemnează pe Sfânta Treime ascultă aceasta: după număr se înțelege trei sute și înseamnă că după cum într-o literă singură sunt trei numere – o sută și de două ori câte o sută, trei sute – așa și Sfânta Treime în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul, o Fire și trei Fețe, o Dumnezeire dar în trei Ipostasuri după cum și acest T este o literă dar cuprinde trei sute. Și iarăși , cele trei numere ( 3 de 100) sunt toate desăvârșite pentru că fiecare cuprinde în sine câte zece zeciuri (10 de 10) care însemnează cum că și cele trei Fețe ale lui Dumnezeirii sunt desăvârșit Dumnezeu-Fiul și desăvârșit Dumnezeu-Duhul Sfânt; și iarăși, cealaltă literă adică r însemnează pe Dumnezeu Tatăl ca o rădăcină și ca un izvor al Dumnezeirii. Cei doi r înseamnă împreunarea dintre Fiul și Duhul cu Dumnezeu Tatăl. Pentru că precum și T împreunându-se cu doi r se face melosul astfel și Dumnezeieștile Fețe împreunându-se toată zidirea o chivernisesc, adică Tatăl chibzuiește, Fiul face și Duhul cel prea Sfânt sâvârșește.
Al doilea. Însemnează iconomia întrupării după cum am zis, și ia aminte: T și r nu este chip să se împreune și să facă melos pentru că T nu este glasnic și r de asemenea, și nu pot să facă glas, și sunt amândouă împotrivă, cea dintâi este nemiscată, cea de-a doua este neprefăcută și neschimbată, prin urmare, când vor fi amandouă la un loc nu se face niciun melos, dar când va mijloci e adică glasnica, atuncea se face melos, se face și unirea, și va să zică T adică omenirea a fost fără de glas și nemiscată, nici nu se mișca spre fapta bună nici nu slavoslovea pe Dumnezeu, nici nu se asemăna lui Dumnezeu. Dumnezeu iarăși neschimbat, adică acelea ce le avea firești nu se putea să se schimbe, adică să se prefacă Dumnezeu în om, și iarăși omul să se facă Dumnezeu, era cu necuviință pentru că atuncea era să fie doi Dumnezei, și aceasta este cu totul fără de rânduială. Dar ce se face? A venit e adică Mesia Hristos și a mijlocit între amândouă părțile (pentru că e este mijlocul numărului zece) și a împreunat pe T cu r adică omenirea cu Dumnezeirea, și s-a făcut un melos prea dulce, Dumnezeu iarăși Dumnezeu și omul iarăși om, însă împreunate amândouă, Dumnezeu și om întru o ființă a Fiului și Cuvântului după cum și cele două (t și r) ne glasuiesc întru o glasnică (ter) pentru aceasta Biserica cântă acest Tererem prin care închipuiește pe cea mai presus de fire după Ipostas, unirea Dumnezeirii și a omenirii.
Al treilea arată cum Tereremul este o Viață însuflețită și însemnează Dumnezeiasca Înviere adică: cum Fiul lui Dumnezeu a biruit moartea, și nu ne mai stăpânește ca mai înainte, nu va mai putea încă stăpânia morții, după cântarea teologiei. Pentru aceasta mai înainte de iconomia Întrupării cânta Sinagoga iudeilor cu organe neînsuflețite adică cu trâmbițe cu strune și organe, după cum zice și scriitorul de cântări David Împăratul și Proorocul: Lăudați pe El în timpane și în hore, în psaltire și în alăută arătând că atuncea firea omenească era ca o alăută neînsuflețită având trebuință de a o porni altul. Dar acum având pe Hristos înviat, pe Cel ce este cu adevărat viața, după cum zice și singur Eu sunt viața nu mai trebuiește cea neînsuflețită, ci cea vie cu glasuri vii precum te re ri cește melosul acela, pe care cei vechi îl te re ri sau cu timpanele și cu strunele. Pentru aceasta Tereremul cel de acum este mai vrednic decât cel neînsuflețit după cum și viața este mai bună decât moartea.
Al patrulea, cântăm Tereremul, spre răsturnarea rânduielii celei vechi a Elinilor, care cu organe neînsuflețite, pe neînsuflețiții lor dumnezei slăveau, pentru că muzica este de trei feluri după cum zice Platon: întâi cea din gură, a doua cea din gură și din mâini iar a treia din mâini. Cea din mâini este aceea pe care o cântă nesimțitorii elini celor mai decât dânșii nesimțitori ai lor dumnezei, cea din gură și din mâini este a evreilor care cântau Dumnezeului Celui Viu, dar avea cugetul mai trupesc și neîmpreunat cu simțirile. Cea din gură este a noastră a Creștinilor care cântăm Sfântului Dumnezeu cu duhul, adică cu sufletul și cu cugetul, și aceasta cu socoteală adevărată, cu glasul cântăm și nu cu acele neînsuflețite organe, pentru că numai singur glasul însemnează pe Dumnezeire, pentru că glasul este nematerialnic iar dacă îl scrii pe hârtie ia materie, așa și Dumnezeirea pentru că Dumnezeirea este fără materie. Iară după ce S-a scris în preacurată hârtie, în Preasfânta Fecioară a luat materie. Pentru aceasta marele Iustin Filosoful și Mucenicul în cele o sută și șapte întrebări și răspunsuri, dovedește cum că organele cele neînsuflețite ale elinilor au fost spre amăgire, și cum că cu sunete și cu jocuri făceau urâtele lor serbări. Pentru aceasta Catoliceasca și Apostoleasca Biserică a ortodocșilor le leapădă. Acestea, după înțeleptul Augustin, și ne poruncește ca numai cu singur și care veselește sufletul si-l trage către Dânsul dor, să cântam. Pentru aceasta noi cei ce ne închinăm și slujim lui Dumnezeu celui viu cu glas viu Îi te re rim teriremurile.
Al cincilea, care arată cum că și firea ne tâlcuiște mai bine adevărul și ia aminte cum toate păsările cerului adică ale văzduhului, cum dimineața privind icoana lui Dumnezeu adică pe soare, că și acesta este icoană neînsuflețită, toate ciripesc văzându-l, și fiecare după felul ei cântă acestui soare, și se bucură că se depărtează întunericul și vine lumina.
Acestea mi se pare că sunt de ajuns, de a socoti, de a încredința cum că în Sfânta noastră Biserică Tereremul nu e așa simplu sau la întâplare, ci cu socoteală și sfârșit binecuvântat, mai ales că Biserica nu poate să greșească, încât poți înțelege din acestea că dacă l-a primit Biserica nu este greșit ci întru slava lui Dumnezeu Celui ce ne luminează pe noi. Amin.”
Transcris din Matimatar
Biblioteca Mănăstirii Bucium
13.01.2014
www.byzantion.ro
G.A.