Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul a fost cinstit în ziua pomenirii de singura parohie din țara noastră care și l-a ales ca ocrotitor spiritual. În luna octombrie a anului trecut Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi a pus piatra de temelie a viitorului sfânt lăcaș care se va ridica în parohia Munteni-Copou, ce aparține de Protopopiatul Iași 1. Amintim că la acest eveniment a fost adusă în parohie, spre închinare, mâna dreaptă a Sfântului Maxim Mărturisitorul, care fost adusă la Iași, de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, pentru hramul Sfintei Parascheva. Joi seara slujba Privegherii a fost oficiată arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, alături de un sobor de preoți profesori și de la parohiile din Iași, în Paraclisul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași. Răspunsurile liturgice au fost date de
Corul “Basileus“ al Seminarului Teologic Ortodox din Iași, dirijat de diac. prof. Mihai Ursache și de Corul „Byzantion” din Iași, dirijat de prep. univ. Adrian Sîrbu. Cântările din slujba Vecerniei, Litiei și Utreniei au fost traduse în Limba română de membrii Asociației culturale „Byzantion” din Iași.
La finalul slujbei Privegherii, arhim. Nichifor Horia a vorbit despre prigoana pe care a trăit-o Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul pentru că a propodăduit dreapta credință. “În secolul VII, în timpul ereziei monotelite, când se afirma că în Hristos cele două voințe nu au fost depline, ci voința dumnezeiască ar fi copleșit voința omenească încât se putea vorbi doar de o singură voință, Sfântul Maxim Mărturisitorul a ieșit spre propovăduire. În perioadă de pace Sfântul Maxim a trăit prigoană. Îl vedem înfățișat în icoană cu mâna tăiată, știind faptul că i s-a tăiat și limba. Toate acestea le-a primit nu ca pe o silnicie, ci ca o înțelegere că acestea vor rodi“, a explicat arhim Nichifor Horia.
Părintele paroh Dragoș Bahrim, care este și directorul Seminarului Teologic Ortodox din Iași, i-a îndemnat pe enoriași să facă în continuare cunoscută viața și opera Sfântului Maxim, arătând că “privegherea ne face să stăruim în rugăciune. M-am gândit că cel mai potrivit pentru un sfânt cuvios este să-i facem priveghere pentru că se bucură atunci când ne rugăm și cântăm, aducându-l mai aproape de noi. Slujba aceasta a fost minunată pentru că iată actualii și foștii elevi ai seminarului au cântat împreună în același duh de rugăciune, dând slavă Sfântului Maxim Mărturisitorul“, a spus pr. paroh Dragoș Bahrim.
Demersuri pentru ridicarea bisericii.
Parohia Munteni-Copu a fost înființată în anul 2006 și este ocrotită de Sfântul Maxim Mărturisitorul și de Sfântul Grigore Palama. În luna ianuarie a anului trecut la Seminarul Teologic Ortodox din Iași a avut loc o dezbatere intitulată „Atelierul de biserici“, în cadrul căreia s-a discutat propunerea de proiect a viitorului așezământ parohial ce se va construi în Copou. În prezent se fac demersuri pentru obținerea autorizațiilor necesare ridicării sfântului lăcaș. Parohia cuprinde zona din Copou cu străzile Zorilor și Viticultorilor. (Constantin Ciofu)
Sursa: http://www.doxologia.ro/stire/20110121/privegherea-ne-face-sa-staruim-rugaciune
http://www.mmb.ro/ro/stiri/privegherea_ne_face_sa_staruim_in_rugaciune.html