Masterclass-ul de Cânt Bizantin de la Iaşi la cea de-a treia ediţie
Între 5 şi 9 iulie 2010 s-a desfăşurat la Iaşi cea de-a treia ediţie a MasterClass-ului de Cânt Bizantin. Organizată de Asociaţia Culturală „Byzantion” în colaborare cu Universitatea de Arte „George Enescu”, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Primăria Municipiului Iaşi, manifestarea a inclus o serie de cursuri de măiestrie şi conferinţe cu tematică bizantină ce s-au încheiat în data de 9 iulie printr-un concert extraordinar. Cum a fost gândit acest concert, dar şi cine au fost invitaţii ediţiei din acest an, am aflat de la Andrei Apreotesei, Secretar-General al Asociaţiei Culturale „Byzantion” din Iaşi.
MasterClass-ul de Cânt Bizantin s-a încheiat în data de 9 iulie, printr-un concert extraordinar. Ce a cuprins programul?
Concertul ce a încheiat MasterClass-ul de Cânt Bizantin a fost alcătuit din trei părţi: prima parte a fost oferită de cei aproximativ 150 de cursanţi veniţi la ediţia din acest an din toate colţurile ţării pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele în domeniul muzicii psaltice. În cadrul celei de-a doua părţi au evoluat membrii Corului „Stavropoleos” din Bucureşti, iar în ultima parte a concertului, Corurile „Byzantion” din Iaşi,”Stavropoleos” din Bucureşti şi membri ai Corului Bizantin Grec s-au reunit sub conducerea dirijorală a maestrului profesor Lykourgos Angelopoulos.
Cine au fost invitaţii ediţiei din acest an?
Dacă în urmă cu trei ani, când am început proiectul, am avut un singur invitat – pe dirijorul grec amintit, Lykourgos Angelopoulos, în acest an am avut invitaţi şapte profesori, dintre care îi amintim pe Giorgios Konstantinou, de la Conservatorul de Stat din Atena, care a participat şi la ediţia de anul trecut în cadrul cusurilor practice şi teoretice şi pe doamna prof. univ. dr. Maria Alexandru, fiica poetului Ion Alexandru – de la Universitatea „Aristotelis” din Salonic – cea care a susţinut cursurile de istorie a muzicii psaltice; Răzvan Theodorescu a susţinut o conferinţă despre icoana bizantină şi trebuie să îi amintim pe Nicolae Gheorghiţă de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, pe părintele Florin Bucescu de la Conservatorul din Iaşi, dar şi pe etnomuzicologul Costin Moisil de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.
Cum apreciaţi interesul pentru muzica bizantină în ţara noastră?
Mai ales după 1990, interesul pentru domeniul muzicii psaltice în România a crescut treptat. Astfel am ajuns să organizăm MasterClass-ul de Cânt Bizantin şi am observat că, de la o ediţie la alta, ne îmbogăţim din ce în ce mai mult orizontul cultural-artistic. Ceea ce ne bucură cel mai mult este faptul că nu numai cei din mediul monahal au început să fie atraşi de această muzică şi de cursurile de cânt bizantin, ci mai ales tinerii care urmează să fie admişi la seminariile teologice şi la facultăţile de teologie.
Sursa: http://www.romania-muzical.ro/articole/art.shtml?a=71661&c=15&g=2