În trecutul de cultură și artă al poporului român, muzica își află rădicinile în cele mai îndepărtate secole, făcând parte din însăși structura spirituală a poporului român. Tradiția spirituală și cea culturală prin care un popor se prezintă în fața istoriei pot defini până la un punct însăși existența lui.
Este și cazul muzicii bisericești de pe meleagurile patriei noastre, odată cu răspândirea și dezvoltarea creștinismului, încă din secolul al IV-lea și continuându-se fără întrerupere până astăzi, ai cărei reprezentați de-a lungul secolelor nu s-au limitat doar la a păstra prin truda lor un tezaur muzical de o inegalabilă frumusețe și valoare, ci s-au dovedit, după cum bine știm, adevărați dascăli și luminători de minți și suflete.
De aceea, rolul cântăreților bisericești în lucrarea de păstrare a culturii românești și mai ales a slujirii liturgice este unul însemnat, ei ajutând la înfrumusețarea cultului divin și la bunul mers al parohiilor pe care le deservesc. În adresa cu numărul 1145/21 ianuarie 1902, înaintată Ministerului Cultelor de către Episcopul Pimen Georgescu al Dunării de Jos, este arătat rolul providențial al cântărețului: „Cântărețul are un însemnat rol în serviciul bisericesc. Rolul cântărețului este de aceeași importanță ca și acela al preotului. Domnule Ministru, cunoscând interesul ce dumneavoastră purtați pentru propășirea morală și națională a poporului nostru, intervin cu multă insistență să binevoiți a dispune înființarea unei Școli de cântăreți în această eparhie, în care să se recruteze în mare parte, fii de români, care cu timpul să fie numiți cântăreți”.
Frumoasele cuvinte ale ierarhului de la Dunărea de Jos își găsesc ecoul în activitatea desfășurată de către cântăreții bisericești de la biserica „Sfinții Împărați” din orașul Galați, care s-au dovedit a fi pilde vrednice de urmat, atât în vremea lor, cât și pentru noi, cei de astăzi. Astfel, din relatările pr. Ludovic Cosma cu privire la slujba de sfințire a bisericii din anul 1863, aflăm numele primului cântăreț al acestei parohii: „la strana mare a cântat tânărul psalt Vasile Damian”. Acest cântăreț avea să slujească la biserica „Sfinții Împărați” vreme de zece ani, între 1860 și 1870, când s-a transferat la biserica „Sfânta Vineri”. În răstimpul celor zece ani, a organizat o Școală de Cântăreți în casele din curtea bisericii (ale cântărețului și paraclisierului), având uneori până la șaizeci de ucenici, cei mai mulți de pe la sate, pe care îi învăța cântările, scrierea și citirea după metoda de atunci. Printre ucenici îl vom găsi și pe viitorul cântăreț bisericesc Dimitrie Teodorescu, pe care îl voi prezenta în cele ce urmează.
Printr-o împrejurare fericită, datorită solicitării manifestate de preotul paroh Adrian Mihai, slujitor la biserica „Sfinții Împărați” din orașul Galați, am ajuns la această veche și frumoasă biserică, fiind numit în postul de cântăreț bisericesc cu începere de la 15 ianuarie 2007. În biblioteca acestei parohii am descoperit un adevărat tezaur de psaltichie, cuprinzând mai multe volume de cântări psaltice, printre care și un manuscris pe neume bizantine, semnat de Dimitrie Teodorescu, de la anul 1876. Ulterior descoperirii acestui manuscris, am început să găsesc diferite informații despre protopsaltul căruia îi urmez la strana acestei biserici, ceea ce m-a determinat să caut cât mai multe informații despre el. În acest fel, a început să se contureze un portret tot mai captivant al bătrânului cântăreț, care m-a fascinat atât prin personalitatea sa, cât și prin lucrarea pe care a desfășurat-o în biserică și în parohie, aici incluzând și manuscrisul menționat deja.
Biserica monumentală „Sfinții Împărați” din Galați, numită și Catedrala din Deal, a fost zidită între anii 1857 – 1863, după planul catedralei din Cetatea Albă – Bolgrad. Piatra de temelie a bisericii a fost așezată de protoiereul Zaharia Rodocalat prin împuternicirea dată de episcopul Meletie Istrati al Hușilor. Locașul de cult a fost construit în mijlocul cimitirului fostului spital public, în care se odihneau și trupurile soldaților ruși morți în războaiele ruso-turce, începând cu cel din anii 1806 – 1812 și sfârșind cu războiul Crimeii, din 1853 – 1856.
Din istoricul acestei biserici, merită menționat evenimentul marcant petrecut în anul 1863 când, în drum spre Muntele Athos, icoana făcătoare de minuni aflată astăzi la Schitul românesc Prodromul, numită Prodromița, a poposit pentru o zi și o noapte la Galați. Ieroschimonahii Nifon și Nectarie, care însoțeau icoana, au așezat-o la închinare în nou construita biserică închinată sfinților Împărați Constantin și Elena, unde întregul cler și mult popor i s-au închinat cu evlavie.
Acestei biserici avea să-i slujească timp de treizeci de ani și protopsaltul Dimitrie Teodorescu. Acesta s-a născut la 5 noiembrie 1854 în comuna Zabalteni, ulterior Hermegiu, din județul Iași. A absolvit patru clase primare în orașul Iași, în anul 1871, după care a urmat cursurile Școlii de Cântăreți Bisericești de la Mitropolia Iași, în anii 1874 – 1876, având ca profesor de psaltichie pe dascălul Grigore Gheorghiu, fost ucenic al Protopsaltului Dimitrie Suceveanu. A deținut funcția de preceptor fiscal în satul său natal, a fost ecleziarh la bisericile „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași, în perioada 1 martie 1875 – 1 iunie 1878. A slujit în postul de cântăreț la Capela spitalului din orașul Bârlad, de unde era originar dascălul său, care l-a și recomandat ca psalt, datorită calităților sale, apoi a ajuns la parohia „Sfânta Sofia” din Galați, în postul de cântăreț II, în anul 1898. Aici a rămas până la data de 1 noiembrie 1900, când a fost destituit din motive care priveau unele neînțelegeri cu personalul bisericesc de acolo. Începând cu data de 1 ianuarie 1901, se transferă la biserica „Sfinții Împărați”, înlocuind pe decedatul cântăreț Victor Bejan, la cererea epitropiei, fiind recomandat de Protoieria județului Covurlui, ocupând postul de cântăreț I în care va sluji până la pensionare.
În activitatea lui de cântăreț al bisericii „Sfinții Împărați”, a avut de suferit din partea unui anume Ion Vasiliu din Iași care, printr-o suplică trimisă Cancelariei Episcopiei Dunării de Jos, îl învinuia pe Dumitru Teodorescu că suferise închisoare corecțională, interdicția drepturilor politice și civile, cu pierderea dreptului de pensie toată viața pentru acuzațiile de fals în acte publice și sustragere de bani publici, pe când era perceptor fiscal în comuna Hermegiu, din Iași. Acuzatorul cerea episcopului ca, pentru aceste acuzații, să fie destituit din postul de cântăreț. La cererea Episcopului Nifon, parohul bisericii răspunde printr-o adresă cu nr. 88/1914, în care menționează că a luat la cunoștință de cele semnalate și, întrucât pentru aceleași imputări, a fost judecat și achitat de Spiritualul Consistoriu în anul 1907 și că de când este el paroh, se poartă foarte bine și corect față de cler, încredințându-i-se chiar Secretariatul Băncii Populare unde se bucură de toată încrederea, iar numirea la această biserică s-a făcut în conformitate cu cerințele clerului mirean, consideră că acuzațiile nu sunt fondate, „mai ales că denunțul dezgolește și calitățile morale ale denunțătorului”.
La rândul ei, Protoieria este de părere că dacă numitul cântăreț a fost judecat și achitat, fiind găsit nevinovat, cazul său poate fi clasat. Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice primește, de asemenea, înștiințare de acuzațiile lui Ion Vasiliu și răspunde Episcopului Nifon să dispună cum va voi față de Dimitrie Teodorescu. Episcopia constată că numitul cântăreț este nevinovat, reluând sentința formulată de Spiritualul Consistoriu, care l-a găsit nevinovat și demn de a fi cântăreț bisericesc, iar pe acuzator – calomniator și dușman al acestuia.
Deoarece în perioada în care a urmat cursurile Școlii de Cântăreți Bisericești din Iași aceasta nu elibera certificat de atestare, ci doar recomandație la biserici, Dimitrie Teodorescu își continuă studiile și obține certificatul Școlii de Cântăreți Bisericești din Galați, în anul 1921. Va susține examene la Muzica Bisericească Teoretică și Practică, Tipic bisericesc, Citire, Noțiuni de liturgică și Istoria Bisericii Ortodoxe Române, obținând Certificatul cu numărul 40/1921 și media 7,71, fapt pentru care i s-au acordat patru gradații la salariu, după cum se vede în bugetul pe anul 1931 al parohiei. Aceste informații i le datorez lui Dimitrie Teodorescu însuși, consemnate de mâna sa într-o declarație semnată la data de 24 septembrie 1924.
În anul 1908 îl aflăm în demnitatea de Președinte al Societății Cântăreților (bisericești) din Galați, funcție din care solicita epitropiei Bisericii „Sfinții Împărați”: „o odae gratis din încăperile situate în ograda Bisericii, ca să ne putem așeza sediul societății”. Epitropia va răspunde favorabil solicitării, aprobând și repetiții și studii muzicale, pentru membrii Societății „Profetul David” a Cântăreților Bisericești din Galați, de două ori pe săptămână, începând cu anul 1910. De asemenea, Dimitrie Teodorescu mijlocește pe lângă parohul bisericii și epitropie ca să se aprobe desfășurarea Ședinței Generale a Cântăreților bisericești, Filiala Covurlui, în anul 1920, în sala de conferințe din curtea bisericii, de care aceasta dispunea încă din anul 1914.
Drept mulțumire pentru ajutorul acordat Societății „Profetul David” a Cântăreților Bisericești din Galați, comitetul acesteia i-a acordat preotului paroh al bisericii „Sfinții Împărați” titlul de Președinte de Onoare.
În anul 1911, după cum reiese din paginile Revistei „Cultura” a Cântăreților Bisericești din România, Dimitrie Teodorescu participă la întâiul Congres al Cântăreților Bisericești, desfășurat la Iași. În aceeași revistă, la anul 1920, am găsit informația conform căreia psaltul gălățean a făcut parte din comitetul Asociației Generale a Cântăreților Bisericești din România – Filiala Covurlui, deținând funcția de cenzor, președinte al filialei fiind N. Mironescu.
A slujit biserica „Sfinții Împărați” între anii 1901 – 1931, pensionându-se cu începere de la data de 1 ianuarie. A fost un bun cântăreț, cu voce plăcută, după cum îl descrie preotul paroh Ludovic Cosma, cu preocupări culturale și administrative, fiind, totodată, un creator de cântări, mărturie stând manuscrisul său muzical, din cuprinsul căruia îl putem vedea pe Dimitrie Teodorescu și ca pe un pasionat culegător și colecționar de cântece din vremea sa, opera lui purtând pecetea influenței maestrului său.
Dimitrie Teodorescu se adaugă cu cinste șirului de cântăreți bisericești care au slujit în strana bisericii „Sfinții Împărați” fiind, asemenea colegilor săi, slujitor plin de dăruire pentru oamenii din biserică și un real ajutor și sprijin preoților în lucrarea lor de pastorație. La această biserică au slujit de-a lungul istoriei ei puțini cântăreți bisericești, deoarece fiecare dintre ei a avut o lungă și continuă activitate în strană, de cele mai multe ori până la pensionare sau, în câteva rânduri, până la decesul lor. Nu mă pot gândi la un alt motiv care să fi condus la această stare de fapt, decât că activitatea lor îndelungată și statornică s-a datorat unei bune funcționări și înțelegeri cu preoții bisericii, alături de care au format o familie în slujba oamenilor, pentru imaginea și prestigiul bisericii. Chiar și astăzi, credincioșii îmi vorbesc foarte frumos despre cântăreții pe care i-au prins la strană de când erau copii și erau aduși la biserică, unde erau rânduiți la strană să citească, să cânte (după cum încă mi se mai spune de către credincioșii în vârstă, că era cazul dascălului Silion) sau să rostească Crezul în mijlocul bisericii. De aceea, reluând câteva din cuvintele de la începutul articolului, pot spune că nu fără motiv era numit cântărețul bisericesc dascăl, pentru că el era slujitor în biserică și povățuitor al celor care intrau în contact cu el. Acesta a fost și este rolul cântăreților în biserică, de învățători ai tainelor cântărilor, cititului și mai ales ai bunei purtări, atât în biserică și mai ales în afara ei, lucru care îi va înveșnici în amintirea oamenilor.
Constantin Lupu
Cântăreț bisericesc
Biserica „Sfinții Împărați”, Galați