La invitaţia organizatorilor festivalului „Printemps de Maitrise“, Corul „Byzantion“ a susţinut două concerte cu titlul „L’Orient et l’Occident chantent ensemble“, alături de prestigioasele formaţii „Choeur de Chambre de Luxembourg“ şi „Choeur de la Cathedrale de Metz“.
Sâmbătă, 28 mai 2016, şi duminică, 29 mai 2016, au avut loc în catedrala oraşului Bissen (Luxemburg) şi în renumita sală de concerte „Arsenal“ din Metz două concerte de muzică bizantină şi gregoriană, care au avut ca scop interpretarea de repertorii pe tema „Din apă şi din Duh“ şi încurajarea proiectelor internaţionale de muzică sacră pentru coruri de copii. Astfel, alături de membrii Corului „Byzantion“ a concertat un grup de 10 copii selecţionaţi special pentru acest proiect.
Repertoriul interpretat. Piesele psaltice din repertoriul interpretat au vizat, în primul rând, slujba Teofaniei şi a Rusaliilor, asigurându-se o diversitate de genuri compoziţionale şi de glasuri. Printre autori amintim pe Sf. Ioan Cucuzel, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Theodor Stupcanu şi Th. Fokaefs. De asemenea, s-au interpretat piese de valoare istorică, precum Aliluia şi Prochimenul Domnul a împărăţit în stilul paleoromaic (sec. 7-13) şi Câţi în Hristos v-aţi botezat din manuscrise de la Vatican, Grottaferrata şi Messina (Italia).
29 mai – zi de tristeţe. În finalul concertelor, membrii Corului „Byzantion“ au interpretat alături de copii cântecul de jale „Luatu-s-a România“ din zona Trapezunt, ca amintire a căderii Constantinopolului la 29 mai 1453.
Proiecte de viitor ale Asociaţiei Culturale „Byzantion“
Acest turneu marchează începutul unei serii viitoare de colaborări cu formaţiile de muzică din Luxemburg şi Metz. În plan local, Asociaţia Culturală „Byzantion“ îşi propune intensificarea manifestărilor artistice prin implicarea copiilor, iar următorul proiect va fi participarea în cadrul concertului extraordinar din finalul Festivalului Masterclass de Cânt Bizantin, vineri, 8 iulie 2016.
Dorim să aducem mulţumiri Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, nu doar pentru binecuvântarea acordată, ci mai ales pentru susţinerea pe termen lung a proiectelor menite să valorfice tezaurul muzical naţional. Ne exprimăm totodată recunoştinţa faţă de toţi părinţii copiilor implicaţi în aceste manifestări, precum şi doamnei Raluca Zaharia, dirijorul Corului de Copii al Operei Naţionale din Iaşi.
Adrian SÎRBU