Cum putem noi, psalții, să-l ajutăm pe părintele Justin, în afară de rugăciune?

Hristos a înviat, dragi byzantioni!

Părintele Justin, care v-a ascultat aseară cu multă bucurie duhovnicească din patul suferinţei, maica stareţă, părinţii slujitori şi maicile, vă mulţumim că aţi venit să ne ajutaţi în rugăciunile noastre şi să le daţi puterea cântărilor Sfinţilor Părinţi, care înaripează şi alină inimile noastre. Pentru smerenia voastră, e bine să nu fim elocvenţi a ilustra ce mult înseamnă pentru noi mărturia voastră [sic!], dar ziditor vă este să ştiţi cât este de important ca ea să rămână mereu vie şi întru adevăr.
Ştim că n-aţi putut veni până acum fiind prea ocupaţi, şi sigur că Părintele Justin v-a ajutat necăutând vreo răsplată, ci pentru ca mai abitir să iubiţi pe Mântuitorul prin frumuseţea cântecului. Plinind aceasta prin preocupările voastre, astfel şi cuviosul nostru stareţ primeşte recunoştinţa unui adevărat binefăcător al psalticii. Muzica îi este de altfel mai ales acum o mare alinare, gustând cu auzul sufletesc simţirea de biruinţă a Ortodoxiei şi în compoziţiile autentice, şi într-un glas măiastru ca rod al minţii trezvite şi al inimii ce arde de dor, cum zice Sfântul Grigorie, căci nu este altă bucurie îngăduită inimii bune decât să cânte psalmi. Iar Psaltichia n-are nevoie decât de buzele sufletului ca să prindă realitate audibilă Lui, şi e singura îndeletnicire omenească sortită veşniciei celei binecuvântate (vezi Apocalipsa).

Ar fi de vorbit faţă către faţă despre interpretarea ca proces de re-compoziţie, nu ca plăcere a unei ruminaţii abstracte – ideea ce se sintetizează dintr-o îndelungată experienţă nu este speculaţie, ci teoretizare, termen şi proces care se cam pierd în veacul acesta al vitezei şi al facilului cu orice preţ. Aşa încât discuţia, oricând binevenită, se amână pentru o zi de tihnă care deocamdată nu există: pentru noi e iminenţa eshatonului, pentru voi stressul organizatoric al diverselor încercări de împreună-bucurare despre psaltică – e o sintagmă mai potrivită evenimentului decât oricare alta.
În ce priveşte chipul cântării noastre în contextul unei obşti atât de noi, de numeroase şi de variate d.p.d.v. cultural (marea majoritate au studiat la facultăţi non sau anti-artistice) şi duhovnicesc (din diferite curente monahiceşti), trasăm mai degrabă conturul de melos, orice ornamentică explicită sau implicită, fie la nivel de nuanţă sau interpretare personală, stârneşte oarecare tulburare, şi deocamdată obştea nu e pregătită să o accepte din partea noastră care suntem de-ai casei, însă oaspeţii sunt cu siguranţă bine-primiţi de urechile sufletelor tuturor. Spun aşadar, ca unor fraţi, colegi şi profesori, că nu din neputinţă vocală sau din neştiinţă nu săvârşim ceea ce ştim că ar reflecta mai fidel estetica şi stilistica byzantină, ci din supunerea faţă de dorinţa de pace a celorlalţi, încet-încet cu răbdare sădind, prin rugăciunea cuviosului nostru Părinte şi a maicii stareţe, rădăcina luminoasă din care poate purcede un cântec sfânt nu doar prin ce ar vrea să fie (slujirea propriu zisă), nici arătând devenirea sa (vădirea lucrării lăuntrice), ci prin ceea ce este (harul şi înveşnicirea clipei).

Deşi n-am fost rugate de vreunul din organizatori, m-a rugat Părintele Justin de mai demult să exprim nişte gândişoare despre mult-aşteptatul MasterClass ce se apropie – regretăm că nu vom fi prezente mai ales din pricina grijii pentru sănătatea Părintelui, pentru care vrem să fim aproape – şi vă îndemnăm şi pe voi, care aveţi posibilitatea, să-l pomeniţi pe unde mergeţi, pe la Sfintele Moaşte, şi la iubita noastră Cuvioasă Maica Parascheva. Dacă vreun gând de-al nostru va rezona cu ale voastre, fructul unei atare armonii ar fi de dorit ca să le puteţi integra ca participare de idei în cadrul MC, precum şi anul trecut, după dorinţa metodologică a părintelui stareţ, am încercat prin întrebări, iar acum încercăm prin scris, nu ca să poleMizăm, ci să poleNizăm.
Este foarte îmbucurător pentru dreapta-credinţă că în contextul ateizării spaţiului mioritic există o crescând de frumoasă continuitate de efort în sensul organizării MC, şi un sprijin mai vădit al ierarhiei şi al presei locale – popularizarea muzicii psaltice va aduce şi cu ocazia aceasta mari câştiguri slujirii bisericeşti din ţara noastră, dacă (DĂ, DOAMNE!) se vor putea dezrădăcina prejudecăţile (ce împiedică firescul şi suprafirescul suiş al rugăciunii cântate, preţuita noastră Psaltichie), dintre care cea mai devastatoare este patima ignoranţei – nu atât a publicului, cât mai ales a ierarhilor (obişnuiţi cu estetica populistă), a clerului (insuficient educat muzical şi re-educat prin melanjul de idei ecumeniste), a monahilor (care se întâmplă adesea să respingă sau să accepte fără argumente raţionale şi scripturistice), a profesorilor (care nu întotdeauna susţin idei argumentate în duh şi adevăr). Aceştia fiind formatorii de opinie muzicală, responsabilitatea este eminamente a lor. Nu în ultimul rând – şi a celor ce de obicei tac şi fac frumos de frica lor. O responsabilitate, deşi mult mai mică, poartă credincioşii care rămân necurioşi sau opaci faţă de muzica revelată de Domnul Bisericii Sale, şi preferând comoditatea obişnuinţei ce capătă nimb de auto-revelaţie, uitând că „cine crede că ştie, n-a cunoscut cum trebuie să cunoască”, zice Apostolul.
O altă problemă despre care toţi cei dăruiţi cu puterea Cuvântului atrag atenţia, de la vechii prooroci, la Apostoli, la sfinţii mărturisitori, la cuvioşii părinţi ai zilelor noastre: patima idolatriei. Idolii nu erau doar pe vremea asiro-babilonienilor şi gata, ci, precum arată Sfinţii Părinţi, au multe chipuri: de la personalităţile înţelepciunii celei nebune adulate de necinstitorii de Dumnezeu, la vedetele de tot felul de muzici, inclusiv cele de muzică psaltică, la idei, cuvinte, timbruri vocale, şi orice alte designuri ale minţii căzute ce are drept patimă imemorială şi originală aceea de a închipui dumnezei şi a se închina la ei.

Pentru cei ce se roagă pentru acest popor, pentru neamul creştin şi pentru spiţa omenească, este cutremurător de limpede că patima aceasta a pătruns peste tot, chiar şi în interiorul bisericii unde adesea se venerează idolul psalt sau idolul iconar sau idolul predicator sau idolul psaltichie-după-capu-meu. Sfinte Maxime Mărturisitorule, roagă-te pentru noi să ne eliberăm de nepriceperea noastră, şi să dăm închinarea cuvenită doar Unuia Dumnezeu, iar nu făpturii sau obiectului făcut de mâinile, de corzile vocale sau de mintea făpturii, amin.
De mare importanţă, după biruinţa întrucâtva în lupta împotriva acestor patimi uriaşe sînt, credem noi, problemele supărătoare legate strict de arta psaltichiei: confuzia dintre stiluri, sau cea cu privire la conceptele psaltico-teologice, sau cea dintre gen şi specie, uniformizarea cântărilor din toate punctele de vedere, nu doar intervalic, traducerile proaste ale melosurilor originale greceşti, necunoaşterea partiturilor compuse şi cântate în ţările române.
Adriane, te rugăm să atingi aceste aspecte cu fineţe mai ales între patru ochi, pentru pregătirea ideilor, dar şi în public, pentru folosul dezbaterilor, fă aceasta cu harisma ta pedagogică dăruită ţie de Maica Domnului! Tot către frăţia ta: am fi deosebit de interesaţi şi te-am ajuta şi noi să traduci importanta operă a lui Vriennie. Eventual ar fi un vis frumos ca un MC să fie dedicat FUNDAMENTULUI psalticii: felul în care dogma ortodoxă e ilustrată în toate chipurile muzicale, de la thesis la un ornament auzit doar cu mintea în timpul unei slujbe în vreun schit, sau la marele terirem Inefabil.
Să ne rugăm cu toţii, cu sinceritate şi pocăinţă, pentru luminarea şi izbăvirea noastră şi a întregului neam român ortodox, şi a lumii! Avem deci despre voi, byzantionilor, întreagă nădejdea că eforturile voastre vor fi spornice şi vor da rod însutit. Acum, când au început să răsară mlădiţele harului în cântarea voastră e mai important decât oricând să le ocrotim şi noi şi voi înşivă cu luarea-aminte de ispitele de multe feluri ce le vor însoţi înflorirea, şi să rugăm pe Maica Domnului, Marea Ţesătoare de Armonii dumnezeieşti, să ocrotească fiecare pas al sufletelor voastre. Amin.

Nouă, maicilor, cel mai mult ne-ar fi de folos de la MC aspectul îmbunătăţirii cântării practice – opţiunea împărţirii pe grupe este înţeleaptă, pentru că cei doi maeştri se concentrează pe viziuni diferite asupra trăirii rugăciunii psaltice, dar poate că le veţi înregistra să primim şi noi cei de departe acces la metoda lor, finisată după o viaţă de participare la sfintele slujbe. Sperăm din toată inima să putem veni măcar pentru concertul final, ca să ne exprimăm şi noi recunoştinţa şi dragostea faţă de domnul Lykourgos pe care cu drag îl pomenim în fiecare zi, şi să dăruim solidaritatea noastră nu doar în spirit.

Precizarea despre solidaritate vine fiindcă de multe ori suntem acuzaţi, cei de la Petru Vodă, de a fi duri, irascibili sau extremi. Dincolo de personalitatea cu temperament anti-pietist – la care subscriem din admiraţie pentru vâna strămoşească -, aceasta este fiindcă lumea abundă de un duh căldicel, de sincretism, de ecumenism, de eclectism, de political correctness, de falsă diplomaţie moartă şi omorâtoare de suflet. Însă Scriptura nu vorbeşte moale, ci STRIGĂ fără echivoc, „pătrunde până la încheietura dintre duh şi măduvă” şi „desparte adevărul de minciună” şi „întunericul de lumină”, şi zice clar: „dragostea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr!” Ascultarea de conştiinţa botezată este de a spune adevărul clar, răspicat, înaintea lumii şi a duhurilor ce chinuie omenirea. Dumnezeu este Adevărul, şi El porunceşte: „Ci să fie cuvântul vostru da, da; iar nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea de la cel rău este”. Iar noi, cerşetorii pocăinţei şi străjerii felurimilor de cuget, nu propovăduim părerile noastre, ci le exprimăm dacă sunt în consens cu revelaţiile lăsate nouă de Sfinţii Părinţi, ştiind cu cuget curat că Duhul Sfânt nu iubeşte şovăiala, ci statornicia în cele revelate de El.
Biblia, Vieţile Sfinţilor şi Predania ne spun că cea mai mare dovadă de dragoste pentru cineva este să-i spui adevărul, fiindcă acesta e mântuitor. Sigur că e cel mai bine să-l spui cu căldură şi inspiraţie, dar bine este să-l spui oricum! Aşadar sugerăm cititorilor ce dau necuvântătorul dislike fără să mediteze la inima cu care le scriem: nu ne dispreţuiţi frăţeştile mărturisiri doar pentru că nu le împachetăm cu dulceaţa înveninată a modei literare din massmedia de azi! Sfinţii ierarhi şi mărturisitori nu s-au nevoit pentru altceva decât pentru a da conştiinţelor medicamentul necesar mântuirii: adevărul. Iar dacă nu avem dreptate, faceţi milostenie şi nu ne lăsaţi întru întuneric.
Cât despre cititorii care ne şi vizitează, dar care au o oarecare nepace a gândurilor, amintim că dragostea noastră către voi se probează prin FAPTE: ajutorul efectiv, atât financiar, cât şi conceptual, de sinteză, de analiză, de organizare, de logistică, primirea în mănăstirea şi în sufletele noastre cu toată deschiderea şi jertfa şi nădejdea, acestea arată că lucrăm dimpreună cu voi toţi PENTRU DUMNEZEU şi slava Bisericii Sale. De aceea, în Lumina Sa voind a fi toţi, ne îndulceşte tot ceea ce-L preamăreşte şi ne amărăşte ceea ce-L pune pe plan secund sau sub semnul îndoielii. Şi nu căutăm plăcerea noastră de a sta liniştit la chilie, ci folosul aproapelui, ca toţi să slujim Adevărului şi unii altora spre zidire.

Cu toată dragostea, solidaritatea, nădejdea, şi înţelegerea pentru fiecare suflet care cântă pentru Dumnezeu, vă pomenim cu inimă senină şi cu bucurie pentru existenţa şi eforturile voastre!
Vă aşteptăm oricînd să slujim împreună,
şi SĂ NE IERTAŢI!

Cu evlavie, respect, şi întru Domnul nostru Cel ce a deschis ochii orbului din fiecare dintre noi, maica Neonila