Se împlinește un an de la trecerea la cele veșnice a lui Lykourgos Angelopoulos, Arhonte Protopsalt al Sfintei Arhiepiscopii de Constantinopol

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

pomenire lykourgosSâmbătă, 23 mai 2015, începând cu ora 9.00, la Catedrala Mitropolitană din Iași se va săvârși Sfânta Liturghie urmată de slujba Parastasului, spre pomenirea Arhontelui Protopsalt Lykourgos Angelopoulos, la un an de la trecerea la cele veșnice. Răspunsurile la strană vor fi date de membrii Corului Academic „Byzantion”, în semn de recunoștință și datorie morală față de această personalitate culturală care nu doar a marcat evoluția acestui cor ci a contribuit, în mod definitoriu, la revigorarea artei psaltice în România.

Cariera dascălului Lykourgos Angelopoulos este impresionantă. A fost protopsaltul catedralei „Sfânta Irina” din Atena (1982 - 2014), fondatorul şi dirijorul Corului Bizantin Grec, profesor de muzică psaltică la Conservatorul de Stat și la conservatoarele „F. Nakas” şi „N. Skalkotas” din Atena. A fost preşedinte al Şcolilor de muzică bizantină din cadrul a patru arhiepiscopii grecești, membru al Comitetului Artistic din cadrul Ministerul Naţional al Educaţiei şi Religiei şi responsabil cu activitatea şcolilor de muzică din Grecia. De asemenea, a fost colaborator permanent al lui Marcel Peres, dirijorul renumitului cor „Organum” (Paris) cu care a făcut imprimări de muzică bizantină, creştină timpurie, ambroziană şi muzică veche occidentală.

În calitate de fondator al Corului Bizantin Grec cu care a înregistrat, în cei 37 de ani de activitate dirijorală, 10 CD-uri și peste 30 de casete, a participat în peste 1500 de concerte în Europa (în 31 de ţări), Asia, America şi Africa și a făcut numeroase înregistrări la cele mai mari studiouri de radio şi televiziune din Europa. A concertat, alături membrii corului, la ”Metropolitan Museum of Art” din New York, la ”Queen Elizabeth Hall” din Londra, la Oxford și la Paris.

În 1994, Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol i-a acordat titlul de Arhonte Protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol. A fost, de asemenea onorat cu titluri de către vrednicul de pomenire Diodor, Patriarh al Ierusalimului, de către Biserica Ortodoxă din Finlanda, de către Nicodim, Mitropolit de Patra și mulți alți arhierei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia şi-a exprimat gratitudinea faţă de domnia sa, decorându-l cu ordinul Sfântului Apostol Pavel în 2006, în timp ce Preşedintele Republicii Elene, Konstantinos Stephanopoulos i-a acordat onorabila distincţie "Crucea de Argint" a Ordinului "Phoenix" în 2004. În 2013, Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și-a exprimat aprecierea și recunoștința, acordându-i distincția mitropolitană  „Crucea Sf. Ierarh Dosoftei” iar Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași i-a acordat înalta distincție academică „Doctor Honoris Causa”.

O minte elevată și deschisă, un spirit ales și altruist, om înaintea dascălului și psalt înaintea profesorului, Lykourgos Angelopoulos a intuit potențialul generat de tinerii psalții din România, și a acceptat să construiască, alături de membrii Asociației „Byzantion”, cu susținerea consecventă a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și a Universității de Arte „George Enescu”, cel mai mare eveniment din țară dedicat exclusiv artei psaltice, Masterclass-ul de Cânt Bizantin de la Iași. Întâlnirile cu tinerii români, incursiunile pe tărâmul spiritual al mănăstirilor moldovenești, îmbrățișarea Marele dascăl avea să „Am venit de mai multe ori şi sunt foarte fericit pentru că, de fiecare dată, în România mă simt ca acasă” ¬– avea să afirme marele protopsalt, într-un interviu acordat doamnei Cristina Ionescu, realizatoarea emisiunii „Universul credinței”.

Astfel, timp de șase ediții ale evenimentului ieșean, cu energie și devotament, cu profesionalism, cu multă dragoste și apreciere față de setea de cunoaștere a tinerilor veniți din toate colțurile țării, Lykourgos Angelopoulos s-a făcut pe sine părintele unei noi generații de tineri pentru care întâlnirile cu domnia sa au reprezentat, fără îndoială, un imbold, o inspirație, un început de drum.

Veșnică să îi fie pomenirea în rândul drepților, în catedrala Bizanțului ceresc, în hora îngerilor și a melurgilor și veșnică să îi rămână pomenirea în sufletele noastre, prin rugăciune și faptă!

Prep.univ.drd. Adrian SÎRBU,
Președinte al Asociației Culturale „Byzantion”

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Ultimele postări pe forum

  • No posts to display.

Înregistrări YouTube

Byzantion Choir - Aineite ton Kyrion (Praise the Lord from Heaven)
Corul BYZANTION - Concert extraordinar de muzică brâncovenească - 2014
Byzantion Choir - Aineite ton Kyrion (Praise the Lord from Heaven)
Byzantion Choir - Aleluia and Prokeimenon of the Apostle O Kyrios ebasilevsen
Byzantion Choir - Evlogitaria Anastasima (Ressurection Blessings)
Byzantion Choir - I Romania Parthen, Trapezuntian traditional song
Byzantion Choir - Osoi eis Christon, mode plagal of 1sr
Byzantion Choir - Christos anesti (Christ is risen)
Byzantion Choir - Basilev ouranie (in Romanian)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (7 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (6 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (5 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (4 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (3 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (2 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (1 from 7)
Byzantion Choir - The Good Friday Lamentations (fragment), mode plagal of 1st, traditional melody.
Byzantion Choir - Invincible conductrice (French version), mode plagal of 4th

Ultimele Articole

  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A cincea zi

    mcb19 concertVineri, 19 iulie 2019, ultima zi de Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, a fost ziua în care s-au vazut și auzit roadele programului intens din această săptămâna, prin minirecitalul de muzică orientală clasică și concertul extraordinar de muzică bizantină. A fost și ziua recunoașterii contribuției dascălilor și a fiecărui cursant în parte.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A patra zi

    mcb19 ziua4Joi, 18 iulie 2019, a patra zi de Masterclass Internațional de Cânt Bizantin la Iași, a fost ziua în care, mai mult decât în celalalte, studenții și profesorii lor coordonatori au încântat participanții prin prezentări care au combinat cercetarea academică a manuscriselor cu interpretarea unor exemple muzicale reprezentative. De asemenea, invitatul special, Panagiotis Neochoritis, s-a ocupat în special de monahii și de provocările cu care se confruntă acestea.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A treia zi

    mcb19 ziua3 foto2Miercuri, a treia zi de Masterclass, a fost foarte variată în activități, care au mers de la exerciții individuale pentru îmbogățirea tehnicii vocale și lucru la ansamblu până la conferințe pe baza rezultatelor unor cercetări de ultimă oră din domeniul neuroștiințelor și prezentarea unor noi apariții  editoriale și discografice.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A doua zi

    MCB19 ziua2A doua zi de Masterclass a început cu cursul practic de tehnică vocală, oferit de doamna soprană Mihaela Grăjdeanu. Cu mult tact pedagocic și răbdare, doamna Grăjdeanu i-a ascultat pe cei care au dorit să vină în față și să interpreteze un fragment muzical, insistând pe importanța respirației și pe modalitățile de care dispunem pentru mărirea capacității rezonatorilor naturali. De asemenea, prin audiere și analiză, s-au identificat două aspecte specifice tehnicii psaltice de interpretare: rezonanța toracică și rezonanța faringiană.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – Prima zi

    mcb19 prima zi 800x533Luni, 15 iulie 2019, a debutat la Iași a douăsprezecea ediție a Masterclassului de Cânt Bizantin. Organizat de Asociația Culturală Byzantion și de Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Primăria Municipiului Iași, evenimentul s-a deschis cu slujba de pomenire a ctitorilor de suflet ai Masterclass-ului, protopsaltul Lykourgos Angelopoulos și Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, urmată de discursul oficial al organizatorilor (doamna Prof. Dr. Laura Vasiliu, Asist. Drd. Adrian Sîrbu – Universitatea de Arte „George Enescu”, Conf. Dr. Maria Alexandru – Universitatea Aristotelis din Salonic), al doamnei soprane Mihaela Grajdeanu (Opera Română din Iași) și al Arhid. Profesor Razvan Constantin Stefan (Seminarul Teologic Ortodox București).

    în Program Citeşte mai mult