Sari la conținut

Corul Byzantion a concertat în Estonia

byzantion estonia 2017 site Byzantion Corul Byzantion a concertat în EstoniaÎn perioada 1-2 februarie, membrii corului Byzantion au susținut două concerte de muzică psaltică cu titlul „Vocile Bizanțului” în Estonia (Tallinn și Pärnu), la invitația fundației „Eesti Kontsert”. După ce edițiile anterioare au adus pe marile scene ale Estoniei coruri din Georgia, Epigt, Grecia sau Armenia, anul acesta a fost rândul României să fie reprezentată prin tezaurul inegalabil al artei psaltice.

Momentul central l-a reprezentat concertul din catedrala „Sfântul Nicolae” (sec. XIV), un edificiu impunător, dar și un martor al istoriei mult incercate de războaie a poporului estonian. Repertoriul a abordat piese diverse și reprezentative, interpretate în limbile română, greacă și slavonă. Imnul protocreștin din papirusul egiptean 1786 (Oxyrrynchos, sec. III), reprezentând primul document muzical creștin, Aliluia și prochimenul Domnul a împărățit în stil paleoromaic (Grecia Magna, sec. VII – XIII), cântarea la Schimbarea la Față, glas varis, de sfântul Ioan Cucuzel (sec. XIII – XIV), troparul la litie de Petru Berechet (înc. sec. XVIII) sunt doar câteva piese ce au purtat auditoriul pe drumul fascinant al psaltichiei. Nu au lipsit din repertoriu nici cântări precum stihiri la Întâmpinarea Domnului (2 februarie) sau „Legănușul” (Cântarea a IX-a a Canonului Întâmpinării).

Nota festivă și de înaltă ținută a evenimentului a fost asigurată și de prezența la concert a Danielei Cămărăşan, ambasadorul României în Republica Estonia și a delegației oficiale a Mitropolitului Stephanos al Estoniei, alături de care corul Byzantion a participat în cadrul slujbei Întâmpinării Domnului.

Surpriza serii a constituit prezența în public a marelui compozitor estonian Arvo Pärt, un admirator al cântului ortodox și o personalitate a cărei notorietate este puternic mascată/potențată de modesti și autentic.

Corul Byzantion intenționează reluarea concertului din Estonia și în orașul Iași, ca debut oficial al evenimentelor din 2017 ce marchează aniversarea a 20 ani de activitate a formației.

Adrian SÎRBU

Lasă un răspuns