– interpret invitat la Concertul Extraordinar de Muzică Psaltică din finalul Festivalului-Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, vineri, 8 iulie 2016, Catedrala Mitropolitană, Iași
Maxim Câmpeanu este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, secția Muzică Religioasă. Psalt în București: la Paraclisul Agronomic „Sfinții Chiril și Metodie” (2005 – 2009), iar apoi la Biserica Doamnei (din 2009 până în prezent). Începând cu anul 2011 predă muzică psaltică la Mănăstirea de maici „Măgura Jinei” din Județul Sibiu. Deasemenea a contribuit la apariția cărții „Stihirarul” de Visarion Ieromonahul apărută la Editura Doxologia ,Iași în 2013,fiind unul dintre corectori.
Membru al grupurilor „Nectarie Protopsaltul”, „Psalmodia”, și „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Craiova și colaborator al grupurilor „Stavropoleos”, și „Agapis” din București. Alături de acestea a susținut concerte, atât în țară, cât și în străinătate și a imprimat o serie de compact-discuri. Prima sa apariție discografică a fost albumul „Împărăteasa mea cea prea bună” făcut în colaborare cu grupul „Ethos bizantin” unde a interpretat cântări închinate Maicii Domnului.