Masterclass-ul de Cînt Bizantin – ediţia a V-a aniversară
– rezumatul evenimentului –
10-15 iulie, aula Conservatorului George Enescu din Iaşi.
Organizator principal: Asociația Culturală Byzantion, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Primăria Municipiului Iași.
Problematica propusă: Cromatismul.
Avînd în vedere vastitatea subiectului, timpul foarte scurt, şi neomogenitatea cunoaşterii numeroşilor cursanţi, s-a putut atinge doar un singur aspect (însă temeinic), anume intervalica genurilor cromatice.
Sperăm ca celelalte aspecte -aproximativ 20- ale cromatismului să fie discutate într-o ediţie viitoare.
Invitaţi români: pr. prof. dr. Vasile Grăjdean, prof. dr. Vasile Vasile, prof. dr Laura Vasiliu, conf. dr. Elena Chircev, lect. dr. Zamfira Dănilă, lect. Melania Nagy, muz. Costin Moisil, prof. Laurenţiu Truţă, şi conf. dr. Nicolae Gheorghiţă (care n-a putut veni, dar a fost reprezentat de un studiu despre o posibilă practică polifonică în spaţiul byzantin, idee interesantă însă infirmată de tradiţia manuscrisă, care demonstrează statornicia gîndirii monodice, din care s-au desprins ereticii polifonişti latini).
– Din partea conservatorului clujean s-a reamintit importanţa cercetării Teoreticonului lui Macarie, iar din a celui ieşean s-a lansat o revistă de specialitate şi a fost prezentat un interesant şi util mod de predare a semnelor ornamentale. În calitate de cercetători-teoreticieni dar mai ales ca monahi, sugerăm că, în consonanţă cu întreaga gîndire muzicală psaltică, ar trebui o clară şi explicită delimitare între semnele ce descriu marile ipostasuri, acestea fiind forme substanţial-conceptuale, cu conţinut ideatic şi muzical distinct, precum Vlemmidis sau Bryennios tîlcuiesc şi mistic, şi semnele ce poartă uneori acelaşi nume şi care descriu simple preferinţe de execuţie. A nu lămuri între noima cuvîntului (ipostasul în sine) şi caligrafia acestuia (semiografia) riscă să arunce în derizoriu întregul eşafodaj gnoseologic al artei mistice psaltice.
– Prep. drd. Adrian Sîrbu şi monahul Filotheu Bălan, punând în lumină cîteva din întrebările pe care le ridică terminologia şi conceptele din teoreticoanele româneşti, au evidenţiat măiestria componistică şi interpretativă a psalţilor Şcolii de la Neamţ (sec. 18 şi 19), vădit superioară celor greceşti, aşa cum dealtfel au fost multe din şcolile româneşti de psaltică, pînă la închiderea lor de către Cuza. Aşteptăm cu rugăciune continuarea acestor cercetări şi momentul în care nu vom mai plăti bir nimănui ca să cîntăm lui Dumnezeu din comoara ţării noastre.
Dintre subiectele invitaţilor străini, amintim:
– Prof. dr. Georgios Konstantinou a lansat ediţia a doua a teoreticonului său, dotat acum şi cu CD spre exemplificarea a selecţiilor din manual. Cursurile sale dinamice şi mărturisitoare a Ortodoxiei au pus accent pe acurateţea şi comportamentul intervalelor în genul cromatic. Desigur, practica melodică nu cuantizează, ci mai degrabă adie întru ethosul unei structuri ritmico-melodice.
– Prof. Christos Tsiamoulis, un artist instrumentist de mare rafinament, a prezentat şi a suportat cu demnitate înfrîngerea bogăţiei şi virtuozităţii muzicii sale laice în faţa sfinţeniei psalticii. Curios că mulţi dintre monahii cursanţi mai uitau, ameţiţi de farmecul exoticului instrument, că Sfinţii Părinţi au anathematisit muzica instrumentală şi că mai cu seamă monahul nu trebuie nici să asculte muzică laică. Sperăm că în ediţiile viitoare interpreţii şi cercetătorii români vor avea ocazia de a dovedi bogăţia folclorului nostru, la fel de împletit şi doveditor al tradiţiei byzantine, şi care, prin intervalica netemperată şi structurile modale extrem de complexe, vor sugera psalţilor o metodă de revenire la înţelegerea natural-netemperată a melosurilor byzantine prin simpla cunoaştere (audiere) a tradiţiei populare româneşti.
– Prof. Lykourgos Angelopoulos, muzician de adîncă pricepere a sensului Psaltichiei ca glăsuire dumnezeomenească, pe care din smerenie nu o discută, dar o dovedeşte prin opţiunile dirijorale, s-a desăvîrşit în arta de a răbda neputinţa novicilor de a auzi în sistem netemperat şi de a nu fi înţeles noima şi particularităţile dintre genurile psaltice. Însă credem că Dumnezeu i-a mîngîiat sufletul prin harul cu care l-a covîrşit la Liturghia şi la concertul aniversar de încheiere, moment pentru care a ales compoziţiile Sfîntului Ioan Cucuzel, interpretate sublim, în catedrala metropolitană, lîngă mult iubita noastră sfîntă Cuvioasă Parascheva.
– Prof. Antonios Aetopoulos, mai sceptic faţă de puterea cuvintelor de a explica vreodată muzica, a demonstrat prin inedite exemple audio varietatea de înţelegere şi execuţie a genului cromatic în spaţiul elen, apreciată cu entuziasm de publicul român, care, din păcate, faţă de varietatea stilistică interpretativă românească dă dovadă de un maximum de rigiditate şi dispreţ, precum s-a văzut la cursul părintelui Grăjdean despre tradiţia interpretativă ardeleană, adînc afectată de duhul laic, cu care pr. Cunţanu, mai degrabă iubitor de pămîntul decît de cerul Ardealului, a înlocuit pe Duhul Sfînt, ca şi Anton Pann cu gustul său balcanic. Situaţia din Ardeal ar putea şi ar trebui desigur schimbată, cu efort din partea arhiereilor şi a muzicienilor jertfelnici care să-şi asume, cu multă dragoste de Biserică şi de ţară, lupta împotriva prejudecăţilor de tot felul. În condiţiile în care situaţia psaltică în Moldova de multă vreme se chinuie cu interpretarea temperată şi tarată de stilul operatic, popular sau coral, şi în condiţiile în care compoziţiile Sfinţilor sunt voit ocultate, prin promovarea polifoniei sau a compoziţiilor psaltice noi, netradiţionale şi îmbibate de patimi, e greu de crezut că Ardealul, atît de prigonit, ar putea să-şi revină mai lesne. De rugăciune e nevoie, dar totodată şi de lupta împotriva neştiinţei, această plagă ocrotită de duhurile răutăţii.
– Prof. Konstantinos Lanaras a atins şi coordonate mai profunde ale muzicii de cult, şi pentru faptul că subiectul său, isonul, ţine mai mult de calitatea rezonanţei decît de un strict aspect funcţional priceput îndeobşte static şi cantitativ
– Prof. dr. Maria Alexandru, o prezenţă delicată şi harică, aducătoare de veselie, a avut în această ediţie o alegere neobişnuită de prezentare a subiectelor, prin dramatizarea, cu suportul studenţilor domniei sale, a informaţiilor de paleografie. Desigur opţiunea a binedispus auditoriul laic, spre deosebire de cel monahal (arta dramatică fiind anathematisită de Sfinţii Părinţi). Însă substanţa, ideile prezentate au avut aceeaşi acurateţe şi bună sistematizare, atît de preţioasă, precum e caracteristic d-rei profesor. Dintre elevii săi amintim pe drd. Basilis Chados, singurul din pleiada de conferenţiari care a atins şi alt aspect al cromatismului decît cel intervalic, şi pe drd. Dimostenis Spanoudakis, care, probabil ca şi noi exasperat de lacuna de înţelegere între noua şi vechea notaţie, propune o metodă statistică de interpretarea a frecvenţelor unor anumite alegeri ritmico-melodice, care ar putea ajuta la elucidarea nu doar a regulilor de compoziţie din vechime cît mai ales a unor puncte de reper în descifrarea gîndirii semiotice vechi şi noi.
Concertele jubiliare de încheiere – Byzantion (15 ani de activitate), Corul Bizantin Grec (35 de ani de activitate) şi încercarea de rugăciune cîntată a corului cursanţilor Masterclassului, aflat la a cincea ediţie, au fericit duhovniceşte şi au renăscut nădejdea în învierea sfintei muzici a Bisericii lui Dumnezeu, Căruia se cuvine slavă acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin.
A consemnat, pentru Mănăstirea Petru Vodă, maica Neonila
