Ultima zi a Masterclass-ului a fost încărcată emoțional, nu doar de regretul anticipatei despărțiri de niște oameni minunați care s-au dăruit și au pus mult suflet și cuget în cuvinte, ci și de apropierea care s-a creat între participanții veniți din diferite părți ale țării, și între participanți și susținătorii de cursuri sau prezentări.
După ultima întâlnire a ediției de anul acesta cu Mihaela Grăjdeanu, doamna conf. dr. Zamfira Dănilă a susținut prezentarea cu titlul „Aspecte ale vocalității în interpretarea muzicii folclorice românești. Posibile interferențe cu interpretarea muzicii psaltice”, facând diferența între rapsozi și interpreți de scenă. Cursul domnului Neochoritis, de data aceasta, a oferit sfaturi începătorilor, cărora le-a recomandat, pentru început, să lucreze dupa Anastasimatarul pe scurt. Dascălul trebuie să urmărească doar trei elemente: bază, relații cromatice și ritm, la ritm trecând doar după ce ucenicul stăpânește celelalte două elemente. De mici, ucenicii trebuie să deprindă răbdarea, statura dreaptă și nemișcată, și să își tempereze dorința de a cânta.
Deprinderea artei psaltice urmărește trei faze: ucenicul ascultă ceva nou, dascălul cântă din nou ca să se stabilizeze ceea ce a auzit, și apoi ucenicul perfecționează ceea ce a auzit. Despre semnele de expresie se vorbește foarte târziu, după ce ucenicul a dobândit stabilitate în voce. Înainte de a cânta ucenicii, trebuie să pronunțe corect textul care trebuie interpretat, să îl citească în stil bisericesc, fără sentimentalisme, și apoi să țină isonul
A urmat prezentarea echipei de paleografie muzicală din Salonic și a studenților Secției de Muzică Bizantină de la Iași, coordonați de doamna Maria Alexandru, despre „Sfânta Casia, cea mai vestită poetesă și muziciană a Bizanțului,” cursul de kanonaki, repetiția pentru concert și decernarea oficială a diplomelor.
Concertul extraordinar de Muzică Bzantină a reunit participanții în cor, în cadrul care îndeamnă la rugăciune al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei; piesele interpretate de ei au fost urmate de reperoriul pregătit de Corul Academic Byzantion. Seara, și ediția a zecea a Masterclassului, s-a încheiat cu o recepție la sala Iustin Moisescu din cadrul complexului metropolitan.