Sari la conținut

Jurnal de eveniment – Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, 11-16 iulie 2021 – a cincea zi

WhatsApp Image 2021 07 16 at 13.00.36

Cea de-a cincea zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, desfășurat în această perioadă la Iași, a debutat cu prezentarea doamnei dr. Yevgeniya Ignatenko – „Octoihul grec al lui Calistrat de la 1769:  rezultate noi ale cercetarii”. Prelegerea s-a bazat pe o analiză comparativă a manuscrisului Octoihului grec, scris în notație kieveana și destinat monahilor ucraineni care l-au urmat pe Sfântul Paisie Velicicovschi în Moldova, și manuscrise sinaite care cuprindeau aceleași cântări, în notație medie bizantină, aflate în Sankt Petersburg.

Doamna Yevgeniya Ignatenko a urmat Studiile muzicale ale Academiei Naționale de Muzică „Pyotr Tchaikovsky” din Kiev, Ucraina și Cânt Bizantin și Paleografie muzicală la Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic, Grecia. Încă din anul 2002, este cadru didactic la Academia Națională de Muzică din Ucraina, iar din anul 2006 este absolventă a studiilor doctorale de Artă muzicală. O bună parte a muncii sale este dedicată studiului manuscriselor muzicale, fiind autoarea a peste 40 de articole și co-autoare a cărții „Partesny Concertos of the 17th  – 18th centuries from the Kyiv Collection”.

A urmat conferința părintelui ieromonah Petru Pruteanu „Liturghia Cuvântului”, în cadrul căruia au fost prezentate aspecte privind vechea și actuala rânduială a primei părți din cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, și anume Liturghia Catehumenilor. S-a vorbit despre evoluția cultului și elementele care contribuie la schimbările din cadrul acestuia și au fost evidențiate legile și regulile evoluției cultului, mai cu seamă faptul că nu există perioade ideale în istoria cultului și istoria slujbelor este totdeauna informativă, dar niciodată normativă. Cu mult tact pedagogic, părintele a menționat factorii de care depind lungimea și complexitatea Sfintei Liturghii, modul în care s-au constituit antifoanele și unele diferențe, la nivel de conținut, între Liturghia catehumenilor la greci, români, ruși și sârbi. Ierom. Petru Pruteanu a fost lector la Catedra de Liturgică a Facultății de Teologie din Edineț și decan al acestei Facultăți. A realizat studii de cercetare în Muntele Athos (Grecia) și la Universitatea din Tesalonic. Din luna iulie 2012 este preot în Portugalia, jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Este autor a numeroase studii și articole cu tematică dogmatică, patristică și mai ales liturgică, fiind preocupat în mod deosebit de istoria cultului și de textele liturgice.

Ziua a continuat cu alte două cursuri practice de interpretare psaltică, Ethosul cântărilor pe larg. Imnul Heruvic, susținute de domnul Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol). În cadrul acestora s-a discutat despre virtuțile pe care protopsaltul trebuie să le dobândească, respectând fiecare etapă, cu studiu constant.

Seara a avut loc și cea de a treia parte a cursului de muzică răsăriteană cultă, susținut de doamna conf. univ. dr. Maria Alexandru alături de membri ai ansamblului de paleografie muzicală Chrisorremon, ai ansamblului de muzică răsăriteană cultă Psaltira din Salonic și ai ansamblului Floralia din Iași. Cursul s-a desfășurat în format hibrid, online și în sală, făcându-se exerciții de respirație și lucrându-se pe un makam, bătând ritmul și progresând sistematic, prin implicarea instrumentelor și a vocii.

Cea de-a șasea zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin va începe cu prelegerea doamnei conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă, alături de membri ai Ansamblului Floralia – „Copiști români și creații ale acestora în manuscrisele de la Biblioteca Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași”.

Domnul lect. univ. dr. Adrian Sîrbu, directorul artistic al Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, va vorbi „Despre stilul psaltic, de la înălțare la dezbinare” și domnul prof. dr. Athanasios Vourlis va susține partea a II-a a prezentării „Ethosul Artei Psaltice în învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii”.

Vor continua și întâlnirile cu invitații speciali ai evenimentului din acest an, cursurile domnului Arhon Protopsalt Panagiotis Neochoritis  și cel al doamnei conf. univ. dr. Maria Alexandru.

Programul detaliat al evenimentului este disponibil aici:

www.byzantion.ro/masterclass/programul-masterclass-ului-international-de-cant-bizantin-editia-a-xiv-a-11-16-iulie-2021.html

Echipa MCB21

Lasă un răspuns