În a doua zi de Masterclass, cursul susținut de domnul Călin Brătescu a antrenat participanții în exerciții de respirație, din poziția de căscat, urmărind să obțină neutralizarea vocalelor. S-au făcut, de asemenea, exerciții de lungime a respiratiei, pe vocale, și s-a exersat poziția de zâmbet, care deschide faringele superior. Cea mai apreciată exemplificare a fost cea a unui cursant de 11 ani, care are naturalețea pe care cursul domnului Călin Brătescu își propune să o regăsească.
Primul curs al zilei ținut de domnul Dimos Papatzalakis și de domnul Charalampos Neochoritis a continuat lucrul pe troparul Litiei, compozitor Petru Berechet, fragment Binecuvântată ești Tu … (glas aghia). Cei doi invitați au exemplificat fraze din partituri, apoi cursanții eu interpretat împreună, în cor. Participanții au avut ocazia de a interpreta și individual, domnul Papatzalakis identificând aspectele pozitive și cele care mai au nevoie de îmbunătățiri, în cazul fiecărui participant care s-a oferit să vină în față să exemplifice. Domnia sa a apreciat faptul că participanții au făcut multe audiții, dar a subliniat că mai au nevoie de lucru asupra detaliilor. Cursul a arătat exact cum se lucrează pe o partitură, chiar pe o partitură cunoscută foarte bine, cu curiozitate și atenție la ritm, tactare, respirație, intrări, etc. S-au discutat diferite variante de interpretare, identificandu-se avantajele și dezavantajele lor, precum și emoția, sau ethosul pe care îl transmit. Discuția a mers spre chestiuni de estetică muzicală și de filosofie a textului.
Cursul online al doamnei prof. dr. Maria Alexandru a adunat în sală participanți care interpretează la instrumente orientale, cadre didactice de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și de la Liceul de Arte „Octav Băncilă” din Iași, membrii ai corului Mini-Byzantion și instructorii lor. Împreună au lucrat pe partituri care au fost prezentate, pe scurt, în prima zi a Masterclass-ului, acomodându-i pe cursanți cu sonoritățile makamurilor
Apoi, cursul de după-amiază al domnului Dimos Papatzalakis și al domnului Charalampos Neochoritis s-a axat pe troparul la Litie „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară”, pe opt glasuri cu cratimă, de Petru Berechet, fragmente (Binecuvântată ești tu între femei, glas aghia, „Născătoare de Dumnezeu…”, glas I, și „Rodul pântecelui…”, glas II plagal). Piesele vor fi incluse în programul concertului din ultima zi a Masterclass-ului. Domnul Adrian Sirbu a atras atenția celor prezenți ca psaltul este, în mod intrinsec, și artist, prin aceea că poate și trebuie să transmită o stare celor prezenți în biserică. Dar pentru a putea transmite, e nevoie ca muzica să lucreze în ei, scopul fiind acela de a-i ajuta pe oamenii din biserică să găsescă drumul interior către rugăciune. Căutarea aceasta este facilitată de melos, care transmite întelesuri dinamice. Cântarea trebuie să fie echilibrată, mai ales când e vorba de interpretarea în ansamblu coral, echilibrul cântării fiind înrădăcinat în echilibrul interior al membrilor corului.
Sorina Chiper, PR