Sari la conținut

Profesorul de canto Nathaniel Evans (Tesalonic) va conferenția în cadrul Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași (ediția a XV-a aniversară, 10-15 iulie 2022)

Unul dintre invitații în premieră la ediția a XV-a a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași va fi profesorul de canto Nathaniel Evans (Tesalonic). Domnia sa va vorbi participanților despre Filosofia artei cântului, tematică ce își propune să coreleze cântul în general și elementele de ordin tehnic cu aspectele de natură duhovnicească ce trebuie să amprenteze ființa celui ce cântă lui Dumnezeu. Vor fi date exemple audio de referință din tradiția psaltică a Bisericii Ortodoxe, ceea ce anunță o interesantă dezbatere, analize și comentarii în baza unor interpretări ale unor psalți tradiționali.

Nathaniel Evans este muzician, filosof, profesor de canto originar din San Francisco, Statele Unite ale Americii. Actualmente locuiește în Tesalonic. Timp de 12 ani a studiat arta cântului cu Seth Riggs în Los Angeles, renumitul profesor care a instruit, de-a lungul timpului celebrități internaționale precum Prince, Michael Jackson, Stevie Wonder, Ray Charles, Madonna, Julio Iglesias sau Barbra Streisand. Între 2014 și 2016 se retrage în Muntele Athos, pe lângă peștera unde a viețuit sfântul Ioan Cucuzel. A luat parte la activitățile liturgice ale Marei Lavre athonite. De asemenea, s-a sfătuit în tot acest timp cu starețul Gavriil, un om cu viață sfântă, care locuiește actualmente în chilia sfântului Hristodul din Patmos. Starețul Gavriil a viețuit alături de sfântul Paisie Athonitul pentru o perioadă de peste 20 de ani, devenind o mărturie ortodoxă vie de isihasm și rugăciune. Așadar, toate preocupările profesorului Nathaniel Evans gravitează în jurul artei cântului văzut și trăit prin această prismă a spiritualității ortodoxe.

Lasă un răspuns