În debutul celei de-a XV-a ediții a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași, micii psalți ai Corului Psaltic Mini Byzantion au avut marea bucurie de a le fi prezentate de către membrii Ansamblului „Psaltira” instrumente tradiționale răsăritene precum psaltirionul, lira pontică sau bedirul. Conf. univ. dr. Maria Alexandru (Universitatea „Aristotelis” din Salonic) a amintit părinților și copiilor importanța fundamentală a educării muzicale atât în strană încă de la mici vârste, cât și în sonoritățile cântecelor laice sau culte de tradiție răsăriteană. Ansamblul „Psaltira” a interpretat câteva fragmente din compozițiile lui Dimitrie Cantemir în ritmul susținut cu entuziasm de către întreaga audiență. La finalul întâlnirii, copiii au avut ocazia să vină alături de artiști și să descopere cu mânuțele lor sunetele fascinante ale fiecărui instrument în parte.