A doua zi a Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iași a început cu studierea partiturilor care vor fi interpretate în concertul din finalul evenimentului nostru, sub îndrumarea domnului lect.univ.dr. Adrian Sîrbu. A urmat cursul practic cu doamna Marilyn Accaoui Leignel, care pus accent pe faptul ca muzica psaltică este, din punct de vedere sonor, precum un val cu culmi domoale, notele succedându-se într-un mod firesc, fără salturi bruște. Domnia sa a comparat cântarea bizantină de la strabă cu plecarea genunchilor sufletului, într-o declarație de dragoste, făcută cu smerenie și trăire, lui Dumnezeu. O alta comparație plastică a fost aceea cu un cântec de leagăn: cântarea unită cu rugăciunea e precum un cântec de leagăn rostit cu duioșie pruncului Iisus.
De la această prezentare poetică am trecut la una mai tehnică, cea a domnului Giorgos Konstantinou, care a atins probleme legate de notația muzicală. Astăzi s-a lucrat mai mult pornind de la partitură spre interpretare, abordându-se compoziții din Anastasimatar, Irmologhion și câteva cântări pe larg (Heruvice). Fără a fi exhaustive din punctul de vedere al glasurilor abordate, cursurile de astăzi cu domnul Konstantinou au inclus numeroase fragmente cu înregistrări ale unor psalți din vechime, care au fost discutate cu participanții din sală.
Cursul online cu doamna prof.univ.dr. Maria Alexandru a constat din analizarea și interpretarea câtorva cântări care vor fi incluse în prezentarea pe care o va face, împreună cu cursanții, vineri dimineata.
Începând cu ora 16:00, în Catedrala Mitropolitană din Iași a avut loc slujba de priveghere în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromița”, răspunsurile la strană fiind date de Corul Academic Byzantion, de Corul Chivotul al Catedralei, de doamna Marilyn Accaoui Leignel și de unii participanți la Masterclass. Slujba a fost transmisă live pe portalul media doxologia.ro, pe pagina de facebook a Asociației Culturale Byzantion și pe pagina web a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, deschizând astfel evenimentul nostru publicului larg.