Apariția primului volum al Axionarului reprezintă un eveniment editorial de primă însemnătate pentru iubitorii muzicii bizantine. Este remarcabil faptul că a văzut lumina tiparului, în condiții grafice excepționale, o antologie de asemenea amploare, cuprinzând peste două sute de axioane, organizate sistematic după cele opt ehuri. Repertorii deosebit de valoroase, risipite până dăunăzi în tipărituri rare din secolul al XIX-lea ori în manuscrise athonite anevoie de consultat, sunt dăruite aici psalților în chipul unui tezaur muzical curatoriat cu o admirabilă grijă față de tradiție.
Lucrarea a fost îngijită la Chilia „Sfântul Gheorghe – Livadogheni” din Kapsala, așezare românească a Sfântului Munte cu o îndelungată tradiție cărturărească. Ediția de față, alcătuită de ierodiaconul Gheorghe, viețuitor al chiliei, asistat în demersul său de domnul Dimitrios Persinakis, se înscrie într-un program editorial consistent, început cu volume dedicate tipăriturilor românești ale Mănăstirii Pantocrator și ale bibliotecii chiliei, continuat cu albumul monografic al așezării și cu catalogul tipăriturilor vechi și moderne. Această filiație explică și accesul editorului la fondul manuscris athonit și la tradiția vie a cântării închinate Maicii Domnului, păstrată și transmisă în chiar locul unde a fost zămislită. Restituirea este, așadar, rodul firesc al unei osteneli cărturărești foarte bine așezate în viața de obște.
Arhitectura volumului este una coerentă, care se ridică cu succes la înălțimea modelelor oferite de practicile editoriale din ultimul deceniu. După cuvântul înainte și un studiu introductiv foarte bine documentat, editorul așază, în chip de piatră de temelie, „axionul de la Protaton”, în limbile greacă și română, trimițând astfel la izvorul athonit al întregii tradiții a acestei cântări.
Urmează opt capitole, corespunzătoare ehurilor autentice și plagale, fiecare deschizându-se cu marii autori ai tradiției constantinopolitane și românești și conținând o secțiune la fel de generoasă dedicată compozitorilor athoniți. Numerotarea unitară a pieselor, indicarea sistematică a variantelor modale și trimiterile de pagină din cuprins fac navigarea prin cele aproape cinci sute de pagini surprinzător de facilă, un avantaj deloc neglijabil pentru o lucrare de o asemenea densitate.
Numărul mare al autorilor antologați constituie, fără îndoială, una dintre calitățile volumului care devine astfel o veritabilă sinaxă cărturărească a celor mai de seamă creatori de psaltichie. Volumul acoperă un orizont cronologic de peste două veacuri, arătând anvergura extraordinară a demersului. În fruntea colecției tronează, la loc de mare cinste, marii protopsalți, exighisitori și editori, precum Petru Vizantie († 1808), Grigorie Protopsaltul († 1821), Hurmuz Hartofilax († 1840), Apostolos Konstas din Hios († 1840) și Theodoros Fokaefs († 1851), alături de Vasileios Vizantios Stefanidis (activ între 1790 și 1820).
Din acest trunchi se desprinde un întreg șir de compozitori din secolele al XIX-lea și al XX-lea, care asigură continuitatea tradiției: Hristodoulos Gheorghiadis Kessaniefs († după 1860), Stefanos Moisiadis Koutras († 1881), Gheorghios Redestinos al II-lea († 1889), Panaghiotis Kiltzanidis Proussaefs († 1896), Gherasimos Papagheorgas († 1903), Kiriazis Hrisopolitis († 1913), Markos Vasileios († 1919), Harálambos Papanikoláou († 1929), Triandafillos Gheorghiadis († 1934), Hristos Spiliopoulos († 1941), Mihail Hatziathanasiou († 1948), Sokratis Papadopoulos († 1953), Theodosios Gheorghiadis († 1962), Konstantinos Pringos († 1964) și Gavriil Koundiadis Ieromonahul († 1965). Firul se prelungește în mod firesc spre a doua jumătate a veacului trecut și spre zilele noastre, prin muzicieni ca Vasileios Nikolaidis († 1985), Hrisanthos Theodosopoulos († 1988), Avraam Efthimiadis († 2005), Dimitrios Sourlantzis († 2006), Theodoros D. Maikantis († 2010), Athanasios Karamanis († 2012) și Athanasios Vourlis († 2022). Editorul nu ocolește nici nume precum Andreas Tsiknopoulos ori Vasileios Paparounis sau Efstathios Timonidis († după 1955) și D. Vasiadis († după 1950).
Ceea ce dă antologiei o notă cu totul aparte este prezența compozitorilor în viață, precum Asterios Dervelis (n. 1933), Sotirios Arvanitis (n. 1945), Grigorie Simonopetritul Ieromonahul (n. 1949), Tasos Fotopoulos (n. 1950), Dimitrios Galanis (n. 1966), Panaghiotis Neohoritis (n. 1971), Romanos Kenanidis Ieromonahul (n. 1975), Teofan Vatopedinul Ieromonahul (n. 1977) și tânărul Gabriel Creemens (n. 1992).
Cu aceeași dragoste și reverență este reprezentată tradiția românească, printr-un șir de nume de referință. Împodobesc astfel volumul cântări de Cuviosul Macarie Protopsaltul († 1836), Visarion Duhovnicul († 1844), Nectarie Frimu Arhiereul († 1856), Gheorghe Cociu Scofaru († 1864), Sfântul Iosif Naniescu († 1902), Ștefanache Popescu († 1911), Neagu Ionescu († 1917), preotul Anton V. Uncu († 1976) și, ale compozitorilor contemporani, cum ar fi preotul Virgil Ioan Nanu de la Mănăstirea Stavropoleos (n. 1982).
Punerea laolaltă a celor două tradiții lingvistice într-un dialog firesc, înlesnit de traducerea fără cusur a repertoriilor antologate, conferă cărții o valoare de sinteză muzicală panortodoxă fără precedent.
O mențiune specială merită subcapitolele intitulate Compozitori athoniți, prezente la fiecare glas. Aici sunt recuperate creațiile unor personalități duhovnicești și muzicale ale Sfântului Munte, ca Theotokis Vatopedinul Monahul († 1884), Nectarie Schimonahul († 1899), Nectarie Monahul Ieropsaltul († 1973), Dositei Katunakiotul Monahul († 1991), Meletie Sikiotul Monahul († 2000), la care se adaugă cei doi athoniți în viață, Grigorie Simonopetritul Ieromonahul (n. 1949) și Teofan Vatopedinul Ieromonahul (n. 1977), precum și axioane de monahi athoniți anonimi, transmise în tradiția orală și manuscrisă a Athosului. Editorul dovedește deopotrivă erudiție și înclinație către izvoarele vii, indicând cu probitate, într-o notă de concordanță, sursele care au inspirat piesele purtând titlul „de monah athonit”.
La fel de impresionantă este diversitatea modală a repertoriului. Cuprinsul consemnează cu rigoare, pentru fiecare piesă, varianta structurală (axioane compuse în diferitele versiuni ale ehurilor), precum și piesele construite pe moduri provenite din dialogul cu arta muzicii clasice otomane, influențate de makamuri (pouselik, souzinak, hitzaskiar, atzem așiran etc.). Această taxonomie, aplicată consecvent întregului corpus, transformă antologia dintr-o simplă culegere de cântări într-un veritabil instrument de cercetare a morfologiei modale post-bizantine, deopotrivă util psaltului practician și teoreticianului. Ea îngăduie, totodată, urmărirea comparativă a felului în care unul și același text a fost tratat, de-a lungul veacurilor, de autori din medii și epoci diferite.
Dincolo de valoarea ei documentară, antologia are o vădită latură practică. Bogăția variantelor disponibile, de la axioanele scurte până la cele ample, apropiate ocazional de stilul irmoaselor calofonice, oferă acces la repertorii adecvate atât slujirii din zilele de rând, cât și celei din duminici și praznice mari.
Aparatul critic al volumului este exemplar. Bibliografia, împărțită judicios într-o secțiune de limbă română și una de limbă greacă, reunește importante izvoare tipărite începând cu Hurmuz Hartofilax (1824) și Nectarie Frimu (1840), trecând prin edițiile clasice ale lui Fokaefs (1855), Kiltzanidis (1861, 1870) și Kyriazidis (1896), până la antologiile contemporane, la manuscrise (de pildă, ms. rom. 49 din fondul Chiliei „Sfântul Gheorghe – Livadogheni” sau ms. 340 al Sfântului Iosif Naniescu) și la surse electronice atent identificate.
Indexul de nume, care precizează pentru fiecare autor ehul, numărul axioanelor și sursa exactă, precum și indexul de concordanță dintre axioane și răspunsurile mari, anticipând volumul Răspunsuri pe glasuri, aflat în curs de apariție, ridică lucrarea la standardele celor mai reușite ediții critice de muzică psaltică apărute în spațiul românesc.
Volumul va deveni, cu siguranță, un instrument de lucru deosebit apreciat de psalți, muzicologi și de către toți cei care cercetează evoluția cântării de tradiție bizantină în spațiul românesc și athonit.
Cătălin Cernătescu
Universitatea Națională de Muzică din București
