Sari la conținut

Maestrul Panagiotis Neochoritis, invitatul special al ediției a XII-a a Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iași

panaghiotis neochoritis mcb15 site

Invitatul special care onorează pentru a patra oară cu prezența sa cel mai mare eveniment din România dedicat exclusiv Artei Psaltice este Maestrul Panagiotis Neochoritis, Arhonte Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol).

Personalitate complexă și fascinantă, imaginea prin definiție a Dascălului ce reunește dedicare și perseverență, cunoaștere și inspirație, sobrietate și strălucire, domnia sa reușește să provoace printr-o viziune proprie, profundă și spirituală asupra Artei Psaltice. Ediția de anul acesta propune un format nou, menit să ridice și mai mult standardele înalte la care se desfășoară aceste cursuri intensive. Astfel, exemplificările practice vor viza în primul rând cursanții de nivel avansat cu care Maestrul Neochoritis va aborda la nivel practic diferite lucrări clasice, iar dezbaterile pe marginea acestui atelier de lucru vor reprezenta invitația la dialog adresată tuturor participanților.

     Tema aleasă de domnia sa anul acesta, Interpretarea unei lucrări psaltice. Provocări și soluții practice, reprezintă o aprofundare a tematicilor abordate la edițiile anterioare. Cursurile practice, aplicate direct în spațiul bisericii, cu cele două strane formate din cursanți, vor reprezenta momente prețioase, unde binecunoscutul Protopsalt va împărtăși participanților cele mai importante sfaturi ce țin de interpretarea cântării psaltice și aplicarea ei în plan liturgic, alegerea repertoriului în funcție de context dar și ierarhia, organizarea și buna funcționare a psalților într-o strană.

Adrian Sirbu

Lasă un răspuns