Jurnal de eveniment: Masterclass de cânt bizantin, ziua a doua

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

ziua 2 masterclass de cant bizantinZiua a doua a Masterclass-ului de Cânt Bizantin a debutat cu opționalul de ansamblu psaltic feminin, curs ținut de conf. dr. Maria Alexandru din Atena și de soprana Lăcrămioara-Maria Hrubaru-Roată din Iași.

Prima conferință a zilei a fost susținută de conf. dr. Nicolae Gheorghiță de la Universitatea Națională de Muzică din București, care a făcut o prezentare istorică asupra genurilor muzicale și ceremoniilor de la curțile Brâncovenilor, un subiect de interes având în vedere faptul ca 2014 este anul dedicat comemorării sfinților martiri Brâncoveni. A urmat apoi prezentarea prep. drd. Adrian Sîrbu de la Universitatea de Arte din Iași, care a subliniat, cu exemplificări, câteva instrumente ajutătoare pentru memorarea podobiilor.

Dimineață au avut loc și două cursuri practice – continuare a cursurilor din ziua precedentă despre ipostaze ale genului irmologic (prof. dr. Georgios Konstantinou) și despre tehnici de interpretare a compozițiilor irmologice în funcție de contextul liturgic (protopsalt Dimitrios Galanis). În prezentarea sa, domnul Konstantinou a reliefat importanța existenței unei sinergii între psalți și preoți în timpul slujbelor și a dat exemple, din practică, de probleme care pot apărea în cântarea de la strană. Exemplificările sonore ale domnului Konstantinou au fost din slujbele atonite, iar cele ale domnului Galanis au invitat cursanții la o analiză comparativă a interpretării după trei tipuri de notații, dintre care cea mai nouă și mai complexă era cea a lui Thrasivoulos Stanitsas.

După prânz, cursul opțional de kanonaki a abordat alte elemente de acordaj și exerciții de bază iar monahul Filotheu Bălan a ținut o conferință pe tema Terminologie de bază și istoria tipicului bisericesc în primele patru secole de creștinism.Ziua s-a încheiat cu Ansamblul psaltic. Timp de aproximativ două ore, cursanții au lucrat pe partituri sub îndrumarea domnului Galanis. Pentru echipa de paleografie a Universității Aristotelis din Salonic și pentru cei care au hotărât să i se alăture în vederea pregătirii unor prezentări, ziua a contiunuat însă până târziu în noapte – dovadă a entuziasmului pentru acest gen de muzica împărtășit atât de doamna conf. dr. Maria Alexandru cât și de cursanți.

Sorina Chiper,

PR – Asociația Culturală Byzantion   

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Ultimele postări pe forum

  • No posts to display.

Înregistrări YouTube

Corul Byzantion - „Ca un om ai venit”, plagal glas IV, de arhiereul Gherman Neon Paron (sc. XVII)
Corul Byzantion - „Cuvine-se cu adevărat”
Corul Byzantion - Stihira „Acum, proorocia”
Corul Byzantion - Stihira „Betleeme, gătește-te”
Corul Byzantion - Slava „Astăzi se naște din Fecioara”
Corul Byzantion - Slava „Acestea zice Iosif”
Corul Byzantion - Irmosul Calofonic „Hristos se naște”
Corul Byzantion - Irmos la Nașterea Domnului, pe larg, de Macarie Ieromonahul
Corul Byzantion - Matima „Hristos se naște”, de Balasie Iereul
Corul Byzantion - Irmos la Nașterea Domnului, de Macarie Ieromonahul
Corul Byzantion - Condacul Nașterii Domnului „Fecioara, astăzi”
Corul Byzantion - Stihira „Mai înainte de Nașterea Ta”
Corul Byzantion - „Fluierul cel păstoresc”, podobie glasul I
Corul Byzantion - „Piatra fiind pecetluită”, podobie glasul I
Corul Byzantion - „Mormântul Tău, Mântuitorule”, podobie glasul I
Corul Byzantion - „Prin mâncare a scos din Rai”, podobie glasul I
Corul Byzantion - „Pentru rugăciunile tuturor sfinților”, podobie glasul I
Corul Byzantion - „Nor al luminii”, podobie glasul I

Ultimele Articole

  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A cincea zi

    mcb19 concertVineri, 19 iulie 2019, ultima zi de Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, a fost ziua în care s-au vazut și auzit roadele programului intens din această săptămâna, prin minirecitalul de muzică orientală clasică și concertul extraordinar de muzică bizantină. A fost și ziua recunoașterii contribuției dascălilor și a fiecărui cursant în parte.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A patra zi

    mcb19 ziua4Joi, 18 iulie 2019, a patra zi de Masterclass Internațional de Cânt Bizantin la Iași, a fost ziua în care, mai mult decât în celalalte, studenții și profesorii lor coordonatori au încântat participanții prin prezentări care au combinat cercetarea academică a manuscriselor cu interpretarea unor exemple muzicale reprezentative. De asemenea, invitatul special, Panagiotis Neochoritis, s-a ocupat în special de monahii și de provocările cu care se confruntă acestea.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A treia zi

    mcb19 ziua3 foto2Miercuri, a treia zi de Masterclass, a fost foarte variată în activități, care au mers de la exerciții individuale pentru îmbogățirea tehnicii vocale și lucru la ansamblu până la conferințe pe baza rezultatelor unor cercetări de ultimă oră din domeniul neuroștiințelor și prezentarea unor noi apariții  editoriale și discografice.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A doua zi

    MCB19 ziua2A doua zi de Masterclass a început cu cursul practic de tehnică vocală, oferit de doamna soprană Mihaela Grăjdeanu. Cu mult tact pedagocic și răbdare, doamna Grăjdeanu i-a ascultat pe cei care au dorit să vină în față și să interpreteze un fragment muzical, insistând pe importanța respirației și pe modalitățile de care dispunem pentru mărirea capacității rezonatorilor naturali. De asemenea, prin audiere și analiză, s-au identificat două aspecte specifice tehnicii psaltice de interpretare: rezonanța toracică și rezonanța faringiană.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – Prima zi

    mcb19 prima zi 800x533Luni, 15 iulie 2019, a debutat la Iași a douăsprezecea ediție a Masterclassului de Cânt Bizantin. Organizat de Asociația Culturală Byzantion și de Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Primăria Municipiului Iași, evenimentul s-a deschis cu slujba de pomenire a ctitorilor de suflet ai Masterclass-ului, protopsaltul Lykourgos Angelopoulos și Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, urmată de discursul oficial al organizatorilor (doamna Prof. Dr. Laura Vasiliu, Asist. Drd. Adrian Sîrbu – Universitatea de Arte „George Enescu”, Conf. Dr. Maria Alexandru – Universitatea Aristotelis din Salonic), al doamnei soprane Mihaela Grajdeanu (Opera Română din Iași) și al Arhid. Profesor Razvan Constantin Stefan (Seminarul Teologic Ortodox București).

    în Program Citeşte mai mult