A doua zi a Festivalului Masterclass International de Cânt Bizantin a început cu un curs dedicat participantelor (ansamblu feminin), susținut de soprana Mihaela Grăjdeanu și de Conf. Univ. Dr. Maria Alexandru. Doamna Mihaela Grăjdeanu a subliniat importanța respirației corecte, a posturii interpretului și a articulației, împărtășind publicului câteva din tainele tehnicii canto care asigură igiena vocii și rezistența vocală. Partea teoretică a fost urmată de exerciții practice care au pornit de la un manuscris muzical al Sfintei Casia.
Cursul de interpretare al domnului Panagiotis Neochoritis a pornit de la o analiză a modului de interpretare de la strană de la slujba Vecerniei Mari și a Litiei, închinate Sfântului Atanasie Athonitul, care a avut loc la Biserica „Sf. Sava” la începând cu ora 21, în prima zi de Masterclass. Discursul său a continuat și aprofundat câteva din elementele menționate în prima zi: învățarea sistematică, pe etape, concentrarea pe elemente individuale, bucuria învățării, și lucrarea lăuntrică a psaltului.
Domnul Antonios Angelopoulos a inițiat un dialog cu sala despre ritm. Pornind de la o abordare deductivă și interactivă, prezentarea dânsului a făcut recurs la arhitectură, pictură bisericească și psihologia cognitivă modernă, reliefând caracterul integrator al ritmului (stilului) în construirea și identificarea unei unități, în cazul muzicii psaltice, unitatea pornind de la monadă (timpul prim) pentru a ajunge la o compoziție complexă.
După pauză, cercetătorul paleograf monah Filotheu Bălan și domnul Florin Leonte au lansat volumele II și III din Doxastarul de Iacov Protopsaltul, apărute la editura Psaltic Press din București și îngrijite de Florin Leonte și Konstantinos Anghelidis. Tot după amiază a avut loc și partea a doua a cursului opțional de kanonaki, susținut de doamna Conf. Dr. Maria Alexandru.
La cursul de ansamblul psaltic, domnul Prep. Univ. Adrian Sîrbu a abordat piesele care vor fi interpretate de către participanți la concertul final. Cursul a reliefat importanța rostirii textului cântat pe principiile retoricei pentru a îmbunătăți intervalica, făcând participanții să conștientizeze faptul că etosul unui glas este dat de starea de rugăciune vorbită din cântare.
Seara, în sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iași, s-a lansat cartea doamnei Conf. Dr. Maria Alexandru (Universitatea Aristotelis din Salonic), intitulată Introducere în muzica bizantină, apărută la University Studio Press. Adresată în principal studenților, cartea nu este un Teoretikon, ci un posibil supliment la cărțile gen Teoretikon. Într-o abordare interdisciplinară, cartea include capitole de istorie bizantină, muzicologie bizantină, liturgică, imnologie bizantină, teoria muzicii și notația în perioada post-bizantină, muzică exoterică (din afara bisericii) din perioada post-bizantină, etc. Informațiilor teoretice li se adaugă o colecție de partituri și de texte, o listă de audiții, cartele mnemotehnice și reguli de bază pentru tinerii cercetători, pentru a învăța cum se scrie un eseu științific.
După o scurtă intervenție muzicală a corului academic Byzantion, condus de Prep. Univ. Adrian Sîrbu, în aceeași sală s-a desfășurat ultima întâlnire a zilei, cu domnul Panagiotis Neochoritis. Această întâlnire a avut formatul unei mase rotunde la care au participat preoți și diaconi, subiectul propus fiind discutarea problemelor cu care se confruntă parohiile sau mănăstirile, legate de partea muzicală a slujirii, și sinergia dintre stană și altar.
Sorina Chiper
PR – Asociația Culturală Byzantion