Sari la conținut

A început ediția a XIV-a a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin

DSC06037

La Iași a început astăzi, 11 iulie 2021,  ediția a XIV-a a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, cel mai mare eveniment din România dedicat exclusiv predării și interpretării Artei Psaltice. Deschiderea oficială are loc luni, 12 iulie, la ora 10:15, în sala „Iustin Moisescu” din Ansamblul Mitropolitan Iași. Ceremonia va fi transmisă live pe pagina oficială de Facebook a Corului Byzantion, www.facebook.com/ByzantionChoir, și a partenerilor media (portalul Doxologia, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților etc).

Timp de 5 zile, este prezent la Iași domnul Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol), care va susține cursuri intensive de interpretare a Artei Psaltice, lucrând zilnic la nivel avansat cu un grup select de cursanți cu o vastă experiență în cântarea de strană.

Începând cu ora 16:00, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a avut loc Slujba Vecerniei în cinstea Icoanei nefăcute de mână omenească a Maicii Domnului „Prodromița”. 

Urmând tradiția edițiilor anterioare, evenimentul, desfășurat în perioada 11-16 iulie, îmbină cursuri practice cu prezentări teoretice, astfel încât cursanții să beneficieze de conferințe, prezentări și discuții cu caracter interdisciplinar, în limbile greacă, engleză și română, asigurându-se traducerea orală consecutivă, pentru cursurile domnului Panagiotis Neochoritis, și simultană, pentru conferințe.

În cadrul celei de-a XIV-a ediții conferențiază personalități de renume internațional precum: prof. dr. Athanasios Vourlis (Atena), cercet. dr. Evangelia Spirakou (Atena), conf. univ. dr. Maria Alexandru (Salonic), ierom. Petru Pruteanu (Lisabona), conf. univ. dr. Zamfira Danilă (Iași), cercet. Evghenia Ignatenko (Kiev) și lect. univ. dr. Adrian Sîrbu (Iași).

De asemenea, timp de patru zile se va desfășura și un curs de muzică răsăriteană cultă, susținut de doamna conf. univ. dr. Maria Alexandru alături de membri ai ansamblului de paleografie muzicală Chrisorremon, ai ansamblului de muzică răsăriteană cultă Psaltira din Salonic și ai ansamblului Floralia din Iași.

Cei care doresc să se înscrie o mai pot face accesând acest link: shop.byzantion.ro/product/399/taxa-inscriere-la-masterclass-ul-international-de-cant-bizantin-de-la-iasi-11-16-iulie-2021.html

Programul detaliat al evenimentului este disponibil aici:

www.byzantion.ro/masterclass/programul-masterclass-ului-international-de-cant-bizantin-editia-a-xiv-a-11-16-iulie-2021.html

Vă așteptăm să ne bucurăm împreună, în număr cât mai mare, de acest prilej de sporire duhovnicească și îmbunătățire a Artei Psaltice românești!

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Lasă un răspuns