Vocile Rusiei și ale Bizanțului în oratoriul luminii

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

byzantion sankt petersburg martie 2013Byzantion în concert în Sankt Petersburg, alături de Orchestra Națională a Rusiei și de Corul Teatrului „Mihailovski”

Sâmbătă, 9 Martie 2013, corul Byzantion a concertat în deschiderea Festivalului de Muzică Ortodoxă „Orfeus” ce are loc în orașul Sankt Petersburg din Rusia. Festivalul, care își va extinde manifestările artistice până în luna mai, este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Rusia și reunește în fiecare an artiști de marcă, reprezentanți ai diferitelor genuri muzicale specifice popoarelor ortodoxe de pretutindeni.

Prezența corului de muzică psaltică Byzantion la ediția actuală a avut, de data aceasta, un caracter deosebit, prin interpretarea unei piese contemporane, creație a compozitorului rus Andrei Mikita. Este vorba de oratoriul „Seven Songs about God” pentru orchestră, cor mixt, cor bizantin și doi soliști, pe versurile poetului și muzicianului Boris Grebenshikov. Membrii Byzantion au fost onorați să concerteze alături de prestigioasa Orchestră Națională a Rusiei și alături de Corul Teatrului „Mihailovski” din Sankt Petersburg, sub bagheta tânărului și talentatului dirijor grec, Dimitris Botinis. Concertul a avut loc în sala Filarmonicii de Stat din Sankt Petersburg, artiștii bucurându-se de numărul impresionant de melomani prezenți în sală.

Oratoriul, structurat pe un număr de șapte poeme ale lui Boris Grebenshikov ("God knows better", "Promised Day", "Silver of my Lord", "One More Time", "Falcon", "Dubrovsky" și "Day of Joy"), reușește să redea, prin sonorități specifice, spiritualitatea sufletului slav filtrat prin arta sunetului. Influențat de vizitele făcute în mănăstirile din Muntele Athos, unde a fost martor al tradiției vii, neîntrerupte a Bizanțului, Boris Grebenshikov are viziunea unui dialog muzical între lumea spiritului slav, reprezentată de corul mixt, și cea a Bizanțului athonit, prin corul psaltic.

Complex prin diversitatea stărilor de multe ori contrastante, spiritul rusesc redat prin sunet poartă auditoriul prin experiența muzicală a cufundării și a ridicării spre Dumnezeu, o metanoia a sufletului care ajunge, într-un final, la lumină, prin strigătul, deopotrivă,a slavilor și bizantinilor: Bog est svet! ὉΘεόςεἶναιτόφῶς! (Dumnezeu este lumină!). Sonoritățile redate de coruri și orchestră creionează un adevărat portret al ipostazei rugătorului, exponent al culturii sprituale slave. De la masivitatea sonoră a corurilor din catedralele țarilor pravoslavnici până la șoaptele pline de tensiune și vocea albă, diafană a sopranei soliste, simboluri ale misticismului și ascezei sufletului isihast rus, toată această plajă de stări a fost surprinsă cu măiestrie și naturalețe de cei peste 130 de intepreți ruși.

Andrei Mikita se alătură liniei de creație a compozitorilor care au surprins în operele lor, prin prelucrări diferite, anumiteipostaze ale melosului bizantin. Invocăm, în acest sens, pe scurt,mari personalități precum Paul Constantinescu, Michalis Adamis, Nicolae Lungu, Gheorghe Cucu, Sotiris Fotopoulos și alții.

Prezența corului Byzantion în cadrul Festivalului de Muzică Sacră Ortodoxă „Orfeus” a fost îmbogățită prin susținerea unei conferințe cu tema „Notația bizantină - o mărturie a continuității tradițiilor orale și scrise” cu exemplificări practice de importanță istorică. Prezentarea, susținută de dirijorul corului Byzantion, a fost realizată cu sprijinul prof.univ.dr. Maria Alexandru (Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic).

În finalul șederii, membrii Byzantion au avut deosebita bucurie de a participa la Sfânta Liturghie alături de corul bărbătesc al metocului Mănăstirii Valaam din Sankt Petersburg. Răspunsurile antifonicede la strană, experiența aparte prin dialogul dinamic și întâlnirea, în același duh,a două lumi muzicale diferite, totuși reunite în monodie, au constituit o mărturie puternică a faptului că rugăciunea ridicată către Dumnezeu poate fi înveșmântată, din fericire!, în mai multe forme de modelare și exprimare ale sufletului. Iar cântarea de tradiție bizantină nu poate fi abordată cu autenticitate decât înțelegând esența ei în toate modurile derivate de redare sonoră.


Adrian Sîrbu

Surse: http://worldnewsda.blogspot.gr, http://www.choirfestival.ru

Media

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Ultimele postări pe forum

  • No posts to display.

Înregistrări YouTube

Ultimele Articole

  • Jurnal de eveniment – Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, 11-16 iulie 2021 – a șasea zi

    WhatsApp Image 2021 07 17 at 22.07.03Ultima zi a ediției a XIV-a a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, desfășurat în perioada 11-16 iulie la Iași, a început cu prezentarea doamnei conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă, alături de membri ai Ansamblului Floralia - „Copiști români și creații ale acestora în manuscrisele de la Biblioteca Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași”. Au fost aduse în atenție aspecte privind sursele bibliografice folosite, informații despre viața unora dintre autorii de manuscrise, mai ales din viața Sfântului Iosif Naniescu, și s-au exemplificat fragmente din mai multe cântări. Doamna conferențiar a subliniat faptul că multe dintre aceste cântări din secolul al XIX-lea, în notație hrisantică, sunt prea puțin cunoscute, în principal datorită faptului că nu au fost publicate, și că ele reprezintă o colecție care se cuvine să fie valorificată.

    în Ediția a XIV-a 2021 Citeşte mai mult
  • Jurnal de eveniment – Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, 11-16 iulie 2021 – a cincea zi

    WhatsApp Image 2021 07 16 at 13.00.36Cea de-a cincea zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, desfășurat în această perioadă la Iași, a debutat cu prezentarea doamnei dr. Yevgeniya Ignatenko - „Octoihul grec al lui Calistrat de la 1769:  rezultate noi ale cercetarii”. Prelegerea s-a bazat pe o analiză comparativă a manuscrisului Octoihului grec, scris în notație kieveana și destinat monahilor ucraineni care l-au urmat pe Sfântul Paisie Velicicovschi în Moldova, și manuscrise sinaite care cuprindeau aceleași cântări, în notație medie bizantină, aflate în Sankt Petersburg.

    în Ediția a XIV-a 2021 Citeşte mai mult
  • Jurnal de eveniment – Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, 11-16 iulie 2021 – a patra zi

    WhatsApp Image 2021 07 15 at 10.33.01Cea de a patra zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași a început cu multă bucurie, odată cu prezentarea doamnei dr. Evangelia Spirakou– „Tradiția corului în Arta Psaltică. Liturghia credincioșilor de rit vechi ca studiu de caz pentru practicile interpretării bizantine”. Doamna cercetător din Atena a adus în atenția cursanților aspecte legate de modul în care se desfășura activitatea corurilor în perioada înfloritoare a Bizanțului. A fost analizată, în special, Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, prezentarea cuprinzând atât elemente istorice cât și practice, și modul în care unele dintre ele au supraviețuit în practica liturgică a credincioșilor de rit vechi.

    În cele ce au urmat, doamna conf. univ. dr. Maria Alexandru, de la Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic, a susținut cursul  intitulat „Imne închinate Maicii Domnului”. În cadrul acestuia fost analizat Imnul Acatist, cea mai frumoasă cântare închinată Născătoarei de Dumnezeu, precum și alte imne paleocreștine care descriu cele mai importante momente din viața Fecioarei Maria. Au fost prezentate și numeroase manuscrise - mărturii ale vechilor notații, precum și evoluția melodică a acestor cântări de laudă.

    Ziua a continuat cu una dintre cele mai așteptate întâlniri din cadrul acestui Masterclass de Cânt Bizantin, al treilea curs practic de interpretare psaltică susținut de domnul Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol). De această dată s-a pus accentul pe înțelegerea și exersarea intervalelor, precum și pe importanța însușirii partiturilor, dincolo de învățarea propriu-zisă a notațiilor. În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că trăirea psalților poate fi transmisă celor care ascultă muzica bizantină doar după găsirea puterii și resurselor interioare.

    Următoarea activitate, partea a II-a a cursului de muzică răsăriteană cultă, a reunit participanții ediției a XIV-a a masterclass-ului cu studenți și profesori din Grecia, precum și cu membri ai ansamblului de paleografie muzicală Chrisorremon, ai ansamblului de muzică răsăriteană cultă Psaltira din Salonic și ai ansamblului Floralia din Iași. Cursul, coordonat de doamna Maria Alexandru, a continuat studierea unor piese din opera lui Dimitrie Cantemir, precum și a unor piese didactice prin care s-au exersat mai multe tipuri de macamuri.

    Al treilea curs pe tema ethosului cântărilor pe larg i-a implicat atât pe participanții din sală, cât și pe cei din online în interpretarea partiturilor, evidențiind importanța studierii îndelungate, cu simplitate, fără ison, căutând și păstrând liniștea interioară.

    Așadar, și astăzi, cursanții au beneficiat de conferințe, prezentări și discuții cu caracter interdisciplinar, în limbile greacă, engleză și română, asigurându-se traducerea orală consecutivă, pentru cursurile domnului Panagiotis Neochoritis, și simultană, pentru conferințe.

    Mâine, în a cincea zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, doamna cercetător Evghenia Ignatenko va prezenta lucrarea „Octoihul grec al lui Calistrat de la 1769”, Ieromonahul Petru Pruteanu va vorbi despre „Liturghia Cuvântului,”  domnul Panagiotis Neochoritis va continua seria cursurilor practice de interpretare psaltică și doamna Maria Alexandru va face al treilea curs de muzică răsăriteană cultă.

    Programul detaliat al evenimentului este disponibil aici:

    www.byzantion.ro/masterclass/programul-masterclass-ului-international-de-cant-bizantin-editia-a-xiv-a-11-16-iulie-2021.html

    Echipa MCB21

    în Ediția a XIV-a 2021
  • Jurnal de eveniment – Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, 11-16 iulie 2021 – a treia zi

    WhatsApp Image 2021 07 14 at 10.56.45Cea de-a treia zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, a început la Catedrala Mitropolitană din Iași cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi.

    în Ediția a XIV-a 2021 Citeşte mai mult
  • Jurnal de eveniment - Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, 11-16 iulie 2021 – prima zi

    WhatsApp Image 2021 07 12 at 20.21.38Festivitatea de deschidere a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, aflat la a XIV-a ediție, a avut loc astăzi, 12 iulie 2021, în sala „Iustin Moisescu” din Ansamblul Mitropolitan Iași, în prezența invitaților, a organizatorilor, precum și a participanților aflați atât în sală, cât și online.

    La eveniment au fost participat domnul Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, părintele Cristian-Alexandru Barnea, consilier al Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, domnul prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, doamna prof. univ. dr. Laura Vasiliu, președinta Școlii doctorale din cadrul aceleiași universități și domnul conf. univ. dr. Ciprian Ion, decanul Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”.

    Online a fost prezentă și  doamna conf. univ. dr. Maria Alexandru de la Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic. și domnul prof. dr. Athanasios Vourlis din Atena.

    Directorul artistic al evenimentului, domnul lect. univ. dr. Adrian Sîrbu, a rostit cuvântul de bun venit. „Acest eveniment începe astăzi, 12 iulie cu sărbătoarea Icoanei nefăcute de mână omenească a Maicii Domnului Prodromița și cu pomenirea cuviosului părinte Paisie Aghioritul. Cu bucurie punem, așadar, început bun acestui eveniment  care reunește atât în format fizic, cât și online, peste o sută de iubitori ai Artei Psaltice din rândul laicilor sau monahilor, profesorilor, elevilor, studenților, reprezentanți ai diferitelor instituții de educație sau bisericești.” Domnia sa a evidențiat și faptul că la această ediție participanții sunt din România, dar și de peste hotare, din Statele Unite, din Canada, Grecia, Germania, și Marea Britanie.

    Ca reprezentant al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscop al Iașilor, a fost părintele Cristian-Alexandru Barnea, consilier al Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei, care a adresat un mesaj participanților și organizatorilor. „Trebuie să observăm cu onestitate că mai ales în zilele de astăzi, este un mare dar să te descoperi cu atât de multă disponibilitate, oferind din experiența acumulată în ani și ani de studiu și de nevoință, pentru a transmite mai departe vocația și măiestria Artei Psaltice. Este o lucrare pe care Domnul nu o va trece cu vederea, aducând fiecăruia, cu harul Său, nu numai inspirație și putere, ci din darurile cele mari, pe care le rânduiește celor care lucrează cu bucurie cele ale Lui.

    Părintele a transmis și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, cu gândul ca lucrarea desfășurată în aceste zile să fie frumoasă, rodnică și aducătoare de negrăită bucurie.

    În cele ce au urmat, domnul prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, le-a urat succes tuturor celor care sunt implicați în acest proiect și a anunțat unul dintre planurile de viitor ale instituției pe care o reprezintă. „Ne gândim din ce în ce mai serios la consolidarea și extinderea programului de artă religioasă și la nivel internațional. Dorim să facem o extensie în Grecia, pentru că arta cântului bizantin ne aduce împreună și ne aduce mai aproape de credință. Sperăm ca Masterclass-ul organizat la Iași să fie nu doar un eveniment care are loc anual, ci să devină o permanență și o valoare pe care să ne așezăm fundamentele învățământului universitar.

    Directoarea Școlii doctorale a Universității Naționale de Arte „George Enescu”, doamna prof. univ. dr. Laura Vasiliu, a vorbit despre impactul pe care l-a avut acest festival în zona Moldovei și nu numai. „Masterclass-ul de Cânt Bizantin este un eveniment unic nu doar în România, datorită asocierii dintre artistic, cultural, pedagogic și religios. Pe parcursul celor 14 ani, această manifestare artistică a creat un fenomen, o nouă mentalitate, o nouă filosofie asupra muzicii bisericești ortodoxe. A creat o corelare deosebită cu învățământul și faptul că la Iași avem muzică religioasă la nivel de licență și masterat, care a fost consolidată în paralel cu dezvoltarea Materclass-ului,  ne determină să facem un pas mai departe și să deschidem o linie de cercetare și studiu la nivel de doctorat.”

    Domnul conf. univ. dr. Ciprian Ion, decanul Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, și-a exprimat aprecierea față de organizatori și participanți și a vorbit despre caracterul internațional al evenimentului. „Acest Masterclass este important și pentru că unește omul din diferite zone ale globului. Dacă între popoare există bariere lingvistice, limba fiind o formă de comunicare, în mod sigur prin muzică, fiind un limbaj universal, aceste bariere dispar.”

    Un gând de bucurie a venit și din partea doamnei conf. univ. dr. Maria Alexandru. „Masterclass-ul de la Iași reunește atâtea persoane dăruite acestei arte, fie ca învățăcei, fie ca îndrumători și încearcă să îmbine slujirea și trăirea profundă a acestei muzici cu studiul asiduu și cu profesionalismul.

    Invitatul special, domnul Panagiotis Neochoritis, care de șase ediții este prezent la Masterclass-ul Internațional de Cânt Bizantin, le-a vorbit celor prezenți despre bucuria cu care se întoarce de fiecare dată la Iași, felicitându-i totodată pe organizatori pentru munca și entuziasmul de care au dat dovadă chiar și în această perioadă de pandemie.  Mai mult, domnia sa a evidențiat faptul că drumul Artei Psaltice de la Constantinopol la Iași a fost făcut cu mult timp în urmă, iar legăturile dintre aceste două zone cu o deosebită importanță istorică se păstrează până azi.

    La final, domnul lect. univ. dr. Adrian Sîrbu le-a mulțumit invitaților, celor prezenți, partenerilor și colaboratorilor, precum și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui proiect.

    După festivitatea de deschidere a urmat prezentarea intitulată „Ethosul Artei Psaltice în învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii”, susținută de prof. dr. Athanasios Vourlis din Atena.  Pornind de la texte biblice și de la citate din Sfinții Părinți, mai ales din Sfântul Vasile cel Mare, domnul Vourlis a vorbit despre ethos ca mod de simțire care nu caracterizează doar un stil de interpretare, individual, ci și de ethos ca mod de simțire al unui popor. Pornind de la exemplul viziunii serafimilor cu șase aripi, cântând în cor „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot,” și sublinnind faptul că muzica psaltică este inspirată de Duhul Sfânt, vorbitorul a extrapolat acest exemplu de psalmodiere a îngerilor ca model de învățătură pentru psalți: cântarea se face dialogic, la două strane în armonie și conlucrare, folosind doar vocea, nu și alte instrumente, într-o stare de prezență care implica trupul, mintea, inima și sufletul.

    La această ediție, primul din cele două cursuri practice zilnice ale domnului Neochoritis urmărește ascultarea individuală a participanțior avansați și oferirea de feedback particularizat. La cursul de seara, de trei ore, exemplele sunt din cântări pe larg vechi - din Imnul Heruvic, mai precis. În această primă zi de Masterclass s-a lucrat pe un Imn Heruvic al lui Petru Lampadarie, explicându-se ethos-urile întâlnite și discutându-se despre ison.

    Mâine, 13 iulie 2021, începând cu ora 9:00, la Catedrala Mitropolitană din Iași va fi săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană vor fi date de către psalții Catedralei, membri ai Corului Byzantion, precum și de participanții ediției a XIV-a a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin.

    Momentul liturgic va fi potențat și de unul festiv, cu acordarea, la propunerea Asociației Culturale Byzantion, a celei mai înalte distincții a Arhiepiscopiei Iașilor  pentru laici domnului Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol) și doamnei conf. univ. dr. Maria Alexandru (Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic).

    Programul detaliat al evenimentului este disponibil aici:

    www.byzantion.ro/masterclass/programul-masterclass-ului-international-de-cant-bizantin-editia-a-xiv-a-11-16-iulie-2021.html

    Echipa MCB21

    în Ediția a XIV-a 2021