Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A treia zi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

mcb19 ziua3 foto2Miercuri, a treia zi de Masterclass, a fost foarte variată în activități, care au mers de la exerciții individuale pentru îmbogățirea tehnicii vocale și lucru la ansamblu până la conferințe pe baza rezultatelor unor cercetări de ultimă oră din domeniul neuroștiințelor și prezentarea unor noi apariții  editoriale și discografice.

Mai precis, ziua a debutat, ca și ieri, chiar inainte de ora prevăzută în program, doamna soprană Mihaela Grăjdeanu oferindu-se să lucreze individual cu participanții mai timizi. La curs au paricipat atât maici cit și mireni, fiecare discutând problemele cu care se confruntă la strană si primind sfaturi referitoare la modul în care aceste probleme pot fi rezolvate.

A urmat prezentarea cărților Chinonicarul vechilor dascali, editat de Asociația Culturală Byzantion, Scara Virtuților, scrisă de domnul Grigorios Stathis și Prinos de cinstire, carte închinată marelui dascal Stathis, precum și a si CD-ul Renașterea muzicală a Bizanțului românesc, al corului academic Byzantion. Apoi arhid. lect. dr. Sorin Mihalache a susținut două conferințe, prima bazată pe cercetările sale din domeniul neuroștiințelor, cealaltă inspirată din propria slujire ca diacon si din provocările profesiei de lector la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae” din Iasi, unde preda cursuri de Dogmatica. Prima conferință intitulată „Cântare și încântare: schiță pentru o radiografie neuroștiințifică a experienței muzicale” a subliniat neuroplasticitatea creierului și capacitatea activităților care ne țin în starea de flux mental de a ne reorganiza amintirile autobiografice și astfel, de a ne restructura interiorul. Cu referire la muzică, putem spune că muzica pe care o ascultăm cu plăcere ne poate redefini ca ființe. În a doua conferință, vorbitorul a punctat, cu exemple filocalice și rezultate ale cercetării științifice, modul în care atenția selectivă ne influențează percepția simțurilor, precum și importanța atenției în rugăciunea cântată, și a trăirii autentice a psaltului, în transmiterea mesajului/cuvântului lui Dumnezeu către credincioși. Psaltul trebuie nu doar să fie conștient de înțelesul cuvintelor pe care le rostește sau le cântă, dar și să le conștientizeze, și să păstreze conștientizarea propriei nevrednicii prin raportare la Dumnezeu.

Cursurile de interpretare psaltică ale domnului Neochoritis au continuat în maniera de lucru abordată cu o seară în urmă la Biserica Sf. Sava, adică a ascultat psalții aflați la nivel avansat interpretând cântări – cântările lor preferate, de data aceasta, intervenind și corectând când a fost cazul. Seara, la Biserica Sf. Sava, s-a lucrat din nou pe cântări ale Vecerniei, pe glasuri diferite, atât individual cât și în grupul mare al tuturor participanților. Doamna Maria Alexandru a lucrat cu cursanții, făcând exerciții vocale și continuând pregătirea pieselor pentru minirecitalul de muzică orientală clasică de vineri, 19 iulie 2019.

Sorina Chiper

PR – Asociația Culturală Byzantion

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Ultimele postări pe forum

  • No posts to display.

Înregistrări YouTube

Byzantion Choir - Aineite ton Kyrion (Praise the Lord from Heaven)
Corul BYZANTION - Concert extraordinar de muzică brâncovenească - 2014
Byzantion Choir - Aineite ton Kyrion (Praise the Lord from Heaven)
Byzantion Choir - Aleluia and Prokeimenon of the Apostle O Kyrios ebasilevsen
Byzantion Choir - Evlogitaria Anastasima (Ressurection Blessings)
Byzantion Choir - I Romania Parthen, Trapezuntian traditional song
Byzantion Choir - Osoi eis Christon, mode plagal of 1sr
Byzantion Choir - Christos anesti (Christ is risen)
Byzantion Choir - Basilev ouranie (in Romanian)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (7 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (6 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (5 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (4 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (3 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (2 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (1 from 7)
Byzantion Choir - The Good Friday Lamentations (fragment), mode plagal of 1st, traditional melody.
Byzantion Choir - Invincible conductrice (French version), mode plagal of 4th

Ultimele Articole

  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A cincea zi

    mcb19 concertVineri, 19 iulie 2019, ultima zi de Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, a fost ziua în care s-au vazut și auzit roadele programului intens din această săptămâna, prin minirecitalul de muzică orientală clasică și concertul extraordinar de muzică bizantină. A fost și ziua recunoașterii contribuției dascălilor și a fiecărui cursant în parte.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A patra zi

    mcb19 ziua4Joi, 18 iulie 2019, a patra zi de Masterclass Internațional de Cânt Bizantin la Iași, a fost ziua în care, mai mult decât în celalalte, studenții și profesorii lor coordonatori au încântat participanții prin prezentări care au combinat cercetarea academică a manuscriselor cu interpretarea unor exemple muzicale reprezentative. De asemenea, invitatul special, Panagiotis Neochoritis, s-a ocupat în special de monahii și de provocările cu care se confruntă acestea.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A treia zi

    mcb19 ziua3 foto2Miercuri, a treia zi de Masterclass, a fost foarte variată în activități, care au mers de la exerciții individuale pentru îmbogățirea tehnicii vocale și lucru la ansamblu până la conferințe pe baza rezultatelor unor cercetări de ultimă oră din domeniul neuroștiințelor și prezentarea unor noi apariții  editoriale și discografice.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A doua zi

    MCB19 ziua2A doua zi de Masterclass a început cu cursul practic de tehnică vocală, oferit de doamna soprană Mihaela Grăjdeanu. Cu mult tact pedagocic și răbdare, doamna Grăjdeanu i-a ascultat pe cei care au dorit să vină în față și să interpreteze un fragment muzical, insistând pe importanța respirației și pe modalitățile de care dispunem pentru mărirea capacității rezonatorilor naturali. De asemenea, prin audiere și analiză, s-au identificat două aspecte specifice tehnicii psaltice de interpretare: rezonanța toracică și rezonanța faringiană.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – Prima zi

    mcb19 prima zi 800x533Luni, 15 iulie 2019, a debutat la Iași a douăsprezecea ediție a Masterclassului de Cânt Bizantin. Organizat de Asociația Culturală Byzantion și de Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Primăria Municipiului Iași, evenimentul s-a deschis cu slujba de pomenire a ctitorilor de suflet ai Masterclass-ului, protopsaltul Lykourgos Angelopoulos și Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, urmată de discursul oficial al organizatorilor (doamna Prof. Dr. Laura Vasiliu, Asist. Drd. Adrian Sîrbu – Universitatea de Arte „George Enescu”, Conf. Dr. Maria Alexandru – Universitatea Aristotelis din Salonic), al doamnei soprane Mihaela Grajdeanu (Opera Română din Iași) și al Arhid. Profesor Razvan Constantin Stefan (Seminarul Teologic Ortodox București).

    în Program Citeşte mai mult