Înregistrări YouTube

Ultima zi a Masterclass-ului a fost încărcată emoțional, nu doar de regretul anticipatei despărțiri de niște oameni minunați care s-au dăruit și au pus mult suflet și cuget în cuvinte, ci și de apropierea care s-a creat între participanții veniți din diferite părți ale țării, și între participanți și susținătorii de cursuri sau prezentări.

A patra zi de Masterclass a oferit un program diversificat, care a inclus, pe lângă cursurile obișnuite, prezentări muzicologice, istorice și lansarea unui album. Astfel, dimineața, cursanții au primit noi sfaturi utile din partea doamnei Mihaela Grăjdeanu, răspunsuri la întrebări și încurajări.

Miercuri, a treia zi a Masterclass-ului, a urmat programul stabilit: dimneața a început cu Ansamblu feminin, curs din ce în ce mai popular datorită răspunsurilor pertinente ale doamnei Grăjdeanu la întrebările sau solicitările de sfaturi pentru rezolvarea unor probleme personale în interpretare, venite din partea participanților.

Marți, 11 iulie 2017, a doua zi de Masterclass, a fost debutul cursului de Ansamblu feminin care include elemente de tehnică vocală, stil și interpretare, susținut și anul acesta de doamna Mihaela Grăjdeanu, soprană la Opera Națională Română din Iași. Pe lângă exercițiile practice și recomandări utile, domnia sa a subliniat responsabilitatea psaltului pentru cântarea corectă, care încântă auzul și transmite, în același timp, un mesaj duhovnicesc.

Luni, 10 iulie 2017, a început la Iași a zecea ediție, aniversară, a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, eveniment organizat de Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, de Asociația Culturală Byzantion și de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Prin numărul mare de participanți activi și pasivi (peste 180), și anul acesta, Masterclass-ul de la Iași se dovedește a fi evenimentul de cea mai mare anvergură din România închinat muzicii psaltice.

Dragi participanți,
vă facem cunoscută partitura ce va fi studiată anul acesta în cadrul Cursului de Kanonaki, alături de conf. univ. dr. Maria Alexandru.