Sari la conținut

Corul „Byzantion” a concertat în orașul Făgăraș, în cadrul concertul „Dar din dar se face rai”

sambata 2017Joi, 06 aprilie 2017, Corul academic „Byzantion”, avâdu-l ca dirijor pe pr. Hrestic Nichifor, a sustinut în orașul Fagaras un concert de cântări bizantine specifice Postului Mare, fiind abordate mai cu seamă lucrări destinate Săptămanii Patimilor. Invitatia a fost făcută de către Fundația „Hospice Casa Speranței” și a Casei de Cultură din Făgăraș, pentru cea de-a IV-a ediție a concertului caritabil „Dar din dar se face rai”.

 
Evenimentul la care a fost prezent si Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a fost destinat strângerii de fonduri pentru sprijinirea celor care suferă de boli incurabile, adulți sau copii. La eveniment au mai participat corul Liceului ”ST. O. Iosif” din orașul Rupea, corul „Anghelos” al Protopopiatului Rupea, corul Catedralei Ortodoxe „Sf. Ioan Botezătorul” din Făgăraș, artistul de muzică populară Sebastian Stan din Sibiu, trupa de teatru „ArtAtack” din Sibiu și grupul de muzică tradițională românească „Junii” din Sibiu. 
Cu ocazia acestui eveniment, membrii corului „Byzantion” a vizitat mănăstirea „Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus”, unde a săvârșit o slujbă de pomenire la mormântul părintelui arhimandrit Teofil Pârâian.
Pr. prof. Hrestic Nichifor
Asociația Culturală „Byzantion”

Lasă un răspuns