Macarie Ieromonahul este ctitorul tiparului psaltic în limba română, poate cel mai important traducător de muzică şi unul din cei mai desăvîrşiţi compozitori şi muzicieni pe care i-a avut vreodată poporul român.Prin bunăvoinţa unui membru al grupului Byzantion, am obţinut o copie digitală a studiului dedicat Ieromonahului Macarie în anul 1908 de părintele Niculae M. Popescu (1881-1963), una din cele mai strălucite minţi ale acestei ţări din ultimul secol. Studiul este, de fapt, licenţa sa în teologie, neîntrecută pînă astăzi în bogăţia de informaţii şi în corecta analiză a surselor.
Analiza amănunţită a studiului arată că o foarte mică parte din informaţii ar necesita uşoare corecturi şi precizări. Însă cel mai potrivit ar fi un nou studiu, pe manuscrisele părintelui Macarie şi pe copiile lor existente. Socotesc că studiul părintelui Niculae M. Popescu, alături de cel al lui Titus Moisescu din prefaţa reeditării Theoriticonului macarian (1976), este doar o invitaţie spre a cunoaşte desăvîrşit (a epuiza, altfel spus) sursele muzicii bisericeşti contemporane, fie şi ca un mic omagiu pe care îl putem aduce unei vieţi jertfite spre mărturisirea lucrării Duhului Sfînt şi spre împodobirea Sfintei Sale Biserici.
Pr. Niculae M. Popescu îşi exprimă dubiile (pag. 27) cu privire la vîrsta de 86 de ani pe care o avea Părintele Macarie în anul în care s-a săvîrşit (1836). Pe însemnarea autografă a Mitropolitului Iosif Naniescu se întemeiază tot ce ştim despre naşterea şi săvîrşirea Părintelui Macarie; e foarte cu putinţă ca Iosif Naniescu să-l fi cunoscut personal pe Părintele Macarie. În manuscrisul românesc 1685 de la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, la filele 2r şi 2v, chiar sub titlul original al Irmologhionului calofonicon, se găseşte următoarea însemnare autografă a Sfîntului Iosif Naniescu: „Părintele Macarie a murit în anul 1836 în etate de 86 optzeci şi şese ani. Acest Irmologion ce este tradus din greceşte de păr. Macarie şi adaos cu compoziţii ale sale din nou, întitulat fiind Irmologion Calofonicon, s-a scris cu însuşi mîna sa în monastirea Neamţului anul 1833 şi dupe moartea sa remas la Prea Sfinţitul Kesarie Episcop Buzeului împreună cu alte cărţi de Psaltichie şi manuscrise de Psaltichie pe care părintele Macare singur le-a lăsat la moarta sa în anul 1836 când a încetat din viaţă în monastirea Viforîta, aproape de Tîrgovişte, peste gîrla Ialomiţa, unde sora sa era stariţă, căriea cu limbă de moarte i’a lăsat cuvînt ca să le aducă la Prea Sfinţitul Episcop Kesarie al Buzeului, carele mi le-a dat mie subsemnatul spre păstrare, fiind atunci Ierodiacon al 2-lea, şi eu, pentru respectul fericitului păr. mare dascal, Macarie, am asigurat manuscriptul acesta cu legătură precum se vede neatins de tăetură, spre eternă pomenire, atât a păr. Macarie, cât şi a Prea Sfinţitului Kesarie Ep. Buzeului. Am scris aici în anul 1897 în Mitropolia din Iaşşi. +Iosif, Mitr. Moldovei. luna August 10. – 1897„
De asemenea, autorul studiului îşi exprimă dubii cu privire la locul naşterii (p. 27-28), însă menţionează faptul că fratele muzicianului era numit Voicu Perieţeanu, iar sora părintelui, maica Fevronia, stareţa mănăstirii Viforîta, era numită tot Perieţeanu de către contemporanii săi, de la localitatea Perieţi (Ialomiţa). Biograful este, însă, suficient de sincer să prezinte informaţia brută, aşa cum a aflat-o în anii începutului de secol XX.
Mai departe, studiul biografic este cît se poate de bine documentat. Redăm aici paginile 29-33 spre exemplificare:
„Când va fi intrat Macarie în monahism şi unde va fi căpătat cunoştinţele de cărturar de care dă dovezi, nu ştim. A învăţat însă muzică «din mica sa copilărie» Dintr’o însemnare scrisă chiar de mâna lui la începutul unei cântări, ese că a stat în preajma mitropolitului Dositei Filitis şi că a învăţat muzica bisericească după «sistima veche» dela protopsaltul Constantin, «ucenicul dascalului Şărban, protopsaltul Ţării Româneşti». În această sistemă Macarie ajunse un bun cunoscător. A prefăcut în limba noastră multe căntări greceşti şi chiar a alcătuit de ale sale proprii. Numele de bun muzicant, pe care îl avea, îndeamnă în 1812 pe «doritorii de învăţătura meşteşugului Psaltichiei» ca să ceară la mitropolie ca profesor pe «dascalul Macarie». Episcopii Iosif al Argeşului şi Constandie al Buzăului, hotărăsc atunci să-l aducă la mitropolie şi să-i înfiinţeze şcoală de muzică. Pentru aceasta ei cer dela «Boerii Caimacami» în acelaş an, Noemvrie 20 ca să-i dea «şi dela cutia Obştiei cât se va socoti cu cuviinţă» fiindcă Macarie nu se mulţumea «numai cu leafa cea orânduită dela mitropolie». Cererea episcopilor n’a fost ascultată şi şcoala nu s’a înfiinţat. După aceasta nu mai ştim nimic despre Macarie până la 1816.
Când Petre Efesiu deschide la sf. Nicolae din Şelari şcoala lui de muzică bisericească după noul sistem, Macarie, care se ostenise în zadar ca să uşureze vechia scriere muzicală se găseşte printre cei dintâi elevi ai acestuia, învaţă repede noul meşteşug şi aşteaptă să vie vremuri mai bune pentru îndeplinirea planurilor sale.
Nu trece mult şi în 1819 Maiu 1, Dionisie Lupu este ales ca mitropolit al Ţării Româneşti. La instalarea lui în scaun Ieromonahul Macarie, care îl cunoştea mai de mult, îi ţine un însufletiţor discurs. Noul mitropolit promisese între altele şi înfiinţarea unei şcoli «de muzică în limba ţării». Vremea lui Macarie sosise. Şcoala se deschide chiar din 1819 la mitropolie şi Ieromonahul Macarie este însărcinat cu conducerea ei şi cu tălmăcirea cântărilor în româneşte. Probabil că totodată cu numirea de dascal i se dă şi rangul bisericesc de «portarie» al sfintei mitropolii a Bucureştilor. Când în 1821 izbucneşte revoluţia, Macarie, ducând cu sine manuscriptele sale de cântări pe care nu le putuse tipări în ţară, apucă drumul Sibiiului. De aci prin ajutorul casei sibiene de negoţ Hagi Pop se duce la Viena unde îşi tipăreşte o parte din cărţile sale şi de unde se întoarce în toamna anului 1823. După întoarcerea dela Viena se duce în Moldova pentru a răspândi noul cânt în româneşte şi a înmâna mitropolitului Veniamin cărţile închinate. Aci în Moldova îl ajunge vestea despre cumpărarea cărţilor sale de către eforia bucureşteană.
În anii următori Macarie «întocmitorul cântărilor româneşti al sistimii noao» funcţionează ca profesor la Bucureşti cu aceeaşi leafă ca Ioan Eliad. Prin mijlocirea lui se mai înfiinţează şi alte şcoale de muzică decât cea din Mitropolie. El este «epistatul» lor. În 1827 tipăreşte în Bucureşti cu bani din casa şcoalelor Tomul al doilea al Antologhiei. În prefaţa cărţii iscăleşte «dascalul şcoalelor de musichie în limba patriei.» După aceasta îl găsim în Mănăstirea Neamţului unde învaţă pe călugări muzica bisericească după noul metod şi unde compune şi prelucrează o parte din cântările sale. A şezut câtva timp şi la Căldăruşani şi Ţigăneşti; preocupat peste tot numai de gândul răspândirii cântului românesc. În 1836 Fevruarie în 6, isprăveşte de tipărit la Buzău după îndemnul şi cu cheltuiala episcopului Chesarie răspândita carte de cântări, care este «Prohodul Domnului».
Tot în 1836 prin luna Martie, Macarie după îndemnul episcopului Nectarie de Râmnic, Chesarie de Buzău cum şi după dorinţa mitropolitului Veniamin al Moldovei punea la cale tipărirea unui alt tom din Antologhie. Faptul nu s’a îndeplinit pentru că aducerea de la Viena a notelor sale cu care vrea să se servească costa prea mult şi pentrucă moartea îl ajunge tot în acel an. La 20 August acelaş an Macarie se află chiar după vorbele lui «nemişcat şi bolnav de dambla».
Spre sfârşitul anului istovit de boală şi de muncă moare «smeritul ieromonah Macarie» în mănăstirea Viforâta sub ochii iubitori ai surorii sale, care era atunci stariţa acestei mănăstiri. S’a odihnit câtăva vreme lângă zidul mânăstirei în dreptul stranei drepte de unde i se aducea prinos binemeritat, acordurile line ale muzicei sale, pe care o iubise aşa de mult şi pentru care se străduise toată viaţa. Dispoziţiuni sanitare i-au mutat mai târziu rămăşiţele în cimitirul unde nimeni nu ţi le poate arăta.
Cea din urmă dorinţă a lui spusă surorii sale era ca manuscriptele şi cărţile sale de cântări să fie încredinţate aceluia, care îl ajutase şi care iubia mult cântul bisericesc, Episcopului Chesarie al Buzăului.”
Scurtul text de mai sus afirmă că în anul 1908 nu se mai cunoştea mormîntul Părintelui Macarie Ieromonahul. De aici se naşte întrebarea: Mormîntul de azi de la Viforîta este sau nu al marelui dascăl de muzică?
Manuscrisele Părintelui Macarie Ieromonahul
Între aceste manuscrise unele sînt autografe, iar altele i-au aparţinut lui, fiind scrise de ucenicii săi, ori fiind cumpărate. Toate manuscrisele Părintelui Macarie au rămas la Mănăstirea Viforîta, la sora sa, stareţa Fevronia, în 1836, spre a-i fi dăruite Episcopului Chesarie al Buzăului (1784-1846). Acesta i le-a dăruit ucenicului său, Ierodiaconul (pe acea vreme) Iosif Naniescu (1818-1902). Acest sfînt ierarh a fost un mare colecţionar de carte şi înainte de a se săvîrşi şi-a dăruit cărţile sale Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti. Unele au intrat în fondul Academiei după moartea sa.
a. Manuscrise autografe
Nu a existat pînă astăzi grija de a căuta originalele Părintelui Macarie. Cu toate acestea, încă se mai păstrează 2-3 manuscrise unele integral autografe, altele conţinînd fascicule autografe:
BAR m.r. 4412 Irmologhion calofonicon
Însemnări:
f. 2v: Calofonicon irmologhion, adecă Irmoase frumos glăsuitoare. Facere a feluri de prea-înţelepţi şi sfinţi dascali, carii în vremi au stătut din vechime. Iar pe sistima ceastă noao s-au alcătuit de Grigorie protopsaltul bisericii ceii mari, după predaniia prea-înţelepţilor dascali Petru Lambadarie şi a ucenicului lui, Petru Vizantie. Iar româneşte, precum să vede, s-au întradus de smeritul ieromonah Macarie, adăogînd şi alte multe Irmoase trebuincioase şi pre toate împodobindu-le cu cratimile lor de faţă, spre folosul fiilor patriei romano-moldovene, ce să osîrduiesc de învaţă în şcoalele de musichie naţionale. La anul de la Hristos 1833.
BAR m.r. 3725 Anixandarii şi Canonul Floriilor
Însemnări:
f.11r (din 1831, probabil): Anixandarii care să cîntă la Vecerniia cea Mare, la Priveghieri, alcătuite acum într-acest chip de smeritul ieromonah Macarie, igumenul sf. Monastiri Bîrnova.
f.41r: Catavasii la Duminica Stîlpărilor, dimpreună cu tot Canonul, alcătuite pe glas bulgăresc de fericitul întru pomenire dascalul Şărban, protopsaltul Ţării Româneşti, pre care eu, din porunca prea-o-sfinţitului mitropolit kyr Dositheiu le-am învăţat de la însuşi protopsaltul Constandin, ucenicul lui Şărban şi de la însuşi le-am păstrat în scris pe sistema vechie. Şi, pentru ca să rămîie vecinică pomenirea întîiului făcător, le-am alcătuit pe sistima cea noao întocmai şi nestrămutat, precum le-am învăţat şi le-am păstrat în scris şi acum le-am paradosit părinţilor din Monastirea Neamţul, pentru ca să rămîie vecinice şi nestrămutate. La anul 1832.
b. Alte manuscrise ce i-au aparţinut
BAR m.g. 958 Tomul al 4-lea al Anthologhiei (Chinonice)
Însemnare autografă: Această carte, ce să numeşte tomul al patrulea al Anthologhiăi, iaste a mea, a lui Macarie ieromonahul, pre carea o am cumpărat de la dascalul Costache Cheosea drept talere şasezeci.
Însemnarea lui Anton Pann: Toţi aceştea au murit şi cine trăeşte, să o stăpînească pînă o muri şi el. Apoi atunci, cine va mai trăi, şi el să o stăpînească. Apoi după dînsul şi altul asemenea, şi de tot în urmă să moară şi cartea, dar numele meu să se pomenească. Anton Pann. Am scris la anul 1847, Avgust 22, şezînd fără lucru după prînz, aşteptînd curectura, ca să nu adorm mai-nainte de a-mi isprăvi treaba.
Însemnarea lui Iosif Naniescu: Cel ce o are acum, 1847, de la care o ai luat şi dumneata, domnule Anton, ca să lucrezi, este Iosif Naniescu, ierodiaconul Episcopului de Buzeu, Chesarie. Şi fiindcă dumneata ai pomenit de cel ce o are astăzi, fără să-l numeşti, ci numai pe dumneata te-ai însemnat, fără să-i ceri voea stăpînului cărţii, de aceea şi el ş-a însemnat cu tot dreptul de proprietar al cărţii, ce i-a venit chiar de la reposatul păr. Macarie, împreună şi cu altele. Ierodiaconul Iosif Naniescu, anul 1847, Avgust 28, în Bucureşti.
BAR m.r. 1690 Stihirarul
Însemnări:
f. 1r: Începutul cu Dumnezeu cel sfînt al Stihirarului, carele întîi pe vechi s-au alcătuit de fericitul întru pomenire Hrysaf cel nou şi pe sistima cea noao s-au exighisit de Grigorie Protopsaltul sfintei lui Dumnezeu bisericii ceii mari şi de Hurmuz Hartofilax, izvoditorii şi aflătorii aceştii sistime, iar pe limba noastră românească s-au prefăcut de smeritul Macarie Ieromonahul, portarie al sfintei mitropolii, dascalul şcoalelor romaneşti de musichie. La anul 1825 Septemvrie 1.
f. 122v: Scrisu-s-au acest Stihirar de mine, Ilie cîntăreţul ot Sfîntul Ierarh Nicolae mahalaoa vlădicăi, cu porunca şi chieltuiala sfinţii sale Părintelui Macarie Ieromonahul, dascalul şcoalelor româneşti de musichie.
BAR m.r. 1691 Papadichia
Însemnări:
f.1: Începutul cu Dumnezeu cel Sfînt al Papadichiei, care din început pe vechi s-au alcătuit de feliuri de dascali şi Sfinţi Părinţi ai Sfintei noastre Biserici a Răsăritului, de la Sfîntul Ioann Damaschin şi încoace, iar pe methodul sistimii ceii noao s-au exighisit de Grigorie protopsaltul şi de Hurmuz Hartofilax ai sfintei lui Hristos bisericii ceii mari, iar româneşte s-au prefăcut de smeritul Macarie Ieromonahul portarie al sfintei mitropolii şi dascalul şcoalelor de musichie. Să face, dar, începutul Papadichiei de la polieleul fericitului întru pomenire Petru cel dulce viersuitor Berechet.
f.186v: Sfîrşit şi lui Dumnezeu celui în Troiţă proslăvit laudă. Scrisu-s-au această Papadichie de mine, Ilie cîntăreţul ot Sfîntul Ierarh Nicolae mahalaoa vlădicăi, cu porunca şi cheltuiala sfinţii sale Părintelui Macarie Ieromonahul, portarie al sfintei mitropolii şi dascalul şcoalelor româneşti de musichie.
BAR m.r. 1685 Irmologhion calofonicon
Însemnări:
f.2r: Calofonicon irmologhion, adecă Irmoase frumos viersuitoare. Facere a feluri de prea-înţelepţi şi sfinţi dascali, carii în vremi din vechime au stătut. Iar pe sistima ceastă noao s-au alcătuit de kyr Grigorie protopsaltul sfintei biserici ceii mari. Iar romaneşte, precum stă de faţă, s-au întradus de smeritul ieromonah Macarie, adăogînd şi alte multe Irmoase trebuincioase Sfintei Biserici, şi pre toate împodobindu-le cu cratimi potrivite, la fieştecare Irmos de faţă, precum să vede, spre slava lui Dumnezeu celui în Troiţă proslăvit, spre podoaba sfintelor Lui biserici şi spre folosul fiilor patriei romano-moldovene, ce să osîrduiesc de învaţă în şcoalele de musichie naţionale. La anul de la Hristos 1833. În Sfînta Monastire Neamţul.
f.2r-2v (autograf al lui Iosif Naniescu): Părintele Macarie a murit în anul 1836 în etate de 86 optzeci şi şese ani. Acest Irmologion ce este tradus din greceşte de păr. Macarie şi adaos cu compoziţii ale sale din nou, întitulat fiind Irmologion Calofonicon, s-a scris cu însuşi mîna sa în monastirea Neamţului anul 1833 şi dupe moartea sa remas la Prea Sfinţitul Kesarie Episcop Buzeului împreună cu alte cărţi de Psaltichie şi manuscrise de Psaltichie pe care părintele Macare singur le-a lăsat la moarta sa în anul 1836 când a încetat din viaţă în monastirea Viforîta, aproape de Tîrgovişte, peste gîrla Ialomiţa, unde sora sa era stariţă, căriea cu limbă de moarte i’a lăsat cuvînt ca să le aducă la Prea Sfinţitul Episcop Kesarie al Buzeului, carele mi le-a dat mie subsemnatul spre păstrare, fiind atunci Ierodiacon al 2-lea, şi eu, pentru respectul fericitului păr. mare dascal, Macarie, am asigurat manuscriptul acesta cu legătură precum se vede neatins de tăetură, spre eternă pomenire, atât a păr. Macarie, cât şi a Prea Sfinţitului Kesarie Ep. Buzeului. Am scris aici în anul 1897 în Mitropolia din Iaşşi. +Iosif, Mitr. Moldovei. luna August 10. – 1897.
Pe lîngă puţinele date biografice de mai sus, muzicologul Titus Moisescu nu aduce altele multe în plus. Voi reveni asupra lor.
monahul Filotheu Bălan
Sursa: http://megaison.blogspot.ro/2013/06/macarie-ieromonahul-1750-1836.html